În ianuarie, piaţa auto din România, pe locul doi din Europa la ritmul de creştere
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile a anunţat, vineri, că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o scădere de 4,6% în luna ianuarie 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, acesta fiind a cincea lună consecutivă de scădere a înmatriculărilor, pe fondul încetinirii economiilor din zona euro şi al îngrijorărilor consumatorilor cu privire la Brexit şi schimburile comerciale, transmite Reuters.
În pofida scăderii, un număr de 1,195 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,253 milioane autoturisme înmatriculate în luna ianuarie 2018.
În rândul statelor membre, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut pe cele cinci mari pieţe, în frunte cu Spania şi Italia, unde s-au înregistrat scăderi de 8% respectiv 7,5%, un delin mai modest fiind înregistrate în Marea Britanie (-1,6%), Germania (-1,4%) şi Franţa (-1,1%).
În schimb, în Lituania piaţa auto a înregistrat o creştere de 49%, urmată de piaţa auto din România unde în prima lună a acestui an au fost înmatriculate 13.952 autoturisme, în creştere cu 18,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Toţi marii producători auto au înregistrat o scădere a vânzărilor în luna ianuarie, în frunte cu Fiat Chrysler, în cazul căruia vânzările au scăzut cu 14,9%, urmat de Ford cu o scădere de 6,6% şi Volkswagen Group cu o scădere de 6,4%.
Grupul auto francez Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 0,9%, în condiţiile în care înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 8,3%, în timp ce înmatriculările Dacia au crescut cu 12,5% până la 44.538 unităţi în prima lună a acestui an.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. (Z.U.)
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]