Rămâi conectat

Actualitate

În ce scenariu am putea reveni la starea de urgență: Ce spune Raed Arafat

Publicat

în

Secretarul de Stat, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, spune că în acest moment situația este stabilă, dar luna septembrie va aduce cu sine noi riscuri. Arafat arată că în situația în care vom avea peste 2500 de cazuri pe zi, iar secții ATI vor fi sufocate, atunci se poate trece la o altă abordare, inclusiv revenirea la starea de urgență.

”Suntem într-un moment care este destul de îngrijorător. A crescut numărul de cazuri și suntem la un plafon, sperăm să vedem o scădere, dar acest lucru depinde foarte mult de modul în care cu toții respectăm regulile. Trebuie respectate regulile nu numai când ne văd alții, chiar și în familie trebuie să le respectăm. Așa putem să controlăm situația și să scădem încet-încet cifra la care a ajuns. Este un efort comun. Septembrie vine cu riscuri suplimentare”, a spus Arafat, la Realitatea Plus.

Secretarul de stat a subliniat că autoritățile se așteaptă la apariția focarelor în școli și, în acest context, a transmis părinților să țină copiii acasă dacă au simptome de răceală.

Elit - Gustul Desăvârșit

”În primul rând, și unul dintre cele mai importante aspecte, dacă are orice simptom de răceală, copilul nu trebuie să fie dus la grădiniță sau la școală. Asta este responsabilitatea numărul 1. Regulile din interiorul școlilor fac obiectul unui Ordin care urmează să fie explicat și va stabili regulile, inclusiv când se închide școala. Ne așteptăm să apară focare. Această abordare este și în alte țări, nu este o chestiune pe care o facem doar noi. Se pune și problema accesibilității la online pentru ca toți copiii să aibă acces la învățământ”, a subliniat Arafat.

Deși sistemul medical este mai pregătit acum decât era când a izbucnit pandemia, riscul major este sufocarea secțiilor ATI, a atras atenția șeful DSU. ”Există și limite” și, dacă scenariul conform căruia vom ajunge la 2.500 de cazuri de infectare pe zi se va adeveri, autoritățile ar putea impune restricții pe regiuni sau zone sau chiar revenirea la starea de urgență.

”Suntem mai pregătiți din punctul de vedere al dotărilor, a crescut numărul ventilatoarelor, crește numărul echipamentelor, există experiența care la început nu a fost, dar există și limite. Am crescut numărul paturilor de la ATI la peste 1.000 în zone precum București, Brașov, Mureș, Cluj, Timișoara, Constanța, Hunedoara. Avem și alte soluții, dar asta înseamnă să folosim și paturile de la Terapie Intensivă care sunt pentru alte situații. În acest moment, media clinică ajunge la aproape 540-550 de internați pe paturile de la Terapie Intensivă, din care 40-50 așteaptă confirmarea sau infirmarea pentru Covid-19, dar care se află în stare critică. Nu putem exclude nimic la acest moment pentru că nu știm ce se va întâmpla.

Situația este cât de cât stabilizată la 1.300-1.400 de cazuri. Ce este periculos este numărul de pacienți în plus la ATI. Dacă situația se agravează, nu putem exclude niciuna dintre măsuri. Vom vedea ce va fi și la nivelul CCR pentru că, din nou, legea carantinării a fost contestată. Vom vedea dacă decizia va afecta modul în care putem acționa la acel moment. Toamna vine cu riscuri suplimentare. Locurile de muncă se vor umple din nou, firmele vor trebui să impună respectarea regulilor, începe școala, vor fi alegeri. Dacă ajungem la 2.500 de cazuri pe zi, este foarte posibil ca impactul la Terapie Intensivă să fie mult mai mare și atunci este posibil să necesite o abordare diferită, impunând anumite reguli de restricții pe regiune sau zone”, a conchis Arafat.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

R.M.N., de Cristian Mungiu, în premieră la Sebeș, în cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc

Publicat

în

R.M.N., de Cristian Mungiu, în premieră la Sebeș, în cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc

R.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi văzut într-o proiecție specială în prezența regizorului la sala de evenimente „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, duminică, 5 iunie, începând cu ora 18.00. Intrarea este liberă.

Caravana Zilele Filmului Românesc va avea loc în luna iunie în mai multe orașe din țară, prima oprire fiind la Sebeș. R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.

După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Cannes, au apărut și primele recenzii elogioase în publicațiile internaționale: „Secvențe discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, „Film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, dar R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă” notează Jessica Kiang în Variety. „Mungiu disecă cu o claritate glacială xenofobia societății românești (și a oricărei alte societăți)” scrie Christoph Petersen în Filmstarts.

Elit - Gustul Desăvârșit

Spectatorii din Sebeș vor putea vedea filmul pe marele ecran și vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul Cristian Mungiu, pe 5 iunie. Regizorul va purta o discuție cu publicul după proiecție. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Sebeș și al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Intrarea este liberă și se pot face rezervări la numărul de telefon 0372930929.

R.M.N. îi are în rolurile principale pe Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu și Orsolya Moldován. Scenariul și regia sunt semnate de Cristian Mungiu. Imaginea îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, iar montajul lui Mircea Olteanu, Tudor Reu fiind producătorul executiv al filmului.

Sinopsis: În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) și de iubita lui din tinerețe pe care arde să o revadă (Csilla). Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

ALERTĂ METEO: Cod PORTOCALIU actualizat pentru județul Alba, de ploi și vijelii. Până când este valabil

Publicat

în

ALERTĂ METEO: Cod PORTOCALIU actualizat pentru județul Alba, de ploi și vijelii. Până când este valabil

Meteorologii ANM au actualizat atenționarea de tip COD PORTOCALIU pentru județul Alba în cursul zilei de astăzi, 29 mai. Aceasta va fi valabilă până mâine la ora 10.

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 29 mai, ora 10 – 30 mai, ora 10
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Elit - Gustul Desăvârșit

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 29 mai, ora 14:00 – 30 mai, ora 03:00
Fenomene vizate:instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente
Zone afectate: conform textului și hărții

În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp.
Mai ales după-amiaza și seara, cu precădere în jumătatea sudică a Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii puternice (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Câți bani primesc senatorii României: Mii de euro pe lună și dacă ocupă și funcții în Parlament, indemnizația lunară crește

Publicat

în

Câți bani primesc senatorii României: Mii de euro pe lună și dacă ocupă și funcții în Parlament, indemnizația lunară crește

Senatul României are 135 de membri. Potrivit Constituției, ei sunt reprezentanții poporului și au fost trimiși acolo pentru a promulga legi. Puțini dintre cei care le dau votul odată la patru ani, știu, însă, și ce salarii au senatorii.

Parlamentul României este format din 135 de senatori și 330 de deputații.

La fel ca în cazul veniturilor deputaților, indemnizațiile senatorilor se calculează pe baza funcțiilor îndeplinie. Astfel, avem funcții de conducere și de execuție (Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților, Secretarii și chestorii Senatului și ai Camerei Deputaților, etc) și senatorii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ce indemnizație primesc senatorii

Potrivit legii salarizării, senatorii, la fel ca deputații, nu primesc salarii și indemnizați de parlamentar. Venitul lunar al unui senator este de 18.720 lei, iar dacă ocupă și funcții în Parlament, indemnizația lunară crește.

Președintele Senatului are o indemnziație de de 23.920 lei brut

Vicepreședinții Senatului au o indemnizație de 22.256 lei brut

Secretarii și chestorii Senatului au câte o indemnizație de 22.256 lei brut

Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului primesc lunar 20.800 lei brut

Președinții comisiilor permanente ale Senatului și primesc lunar 20.176 brut

Vicepreședinții comisiilor permanente ale Senatului au o indemnizație de 19.552 lei brut

Secretarii comisiilor permanente ale Senatului Deputaților primesc lunar 19.136 lei brut

Senatori care nu ocupă funcții în Parlament au o indemnizație de 18.720 lei


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare