În 4 mai se dă startul la Programul ”Rabla” pentru persoane juridice
Programul Rabla pentru pentru persoane juridice demarează în data de 4 mai, în cadrul acestuia fiind alocate 5.000 de vouchere, a declarat luni Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, pentru agerpres.ro.
În cadrul programului, cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.
Pe de altă parte, persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului Rabla.
În urma sesiunii de depunere și validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor pentru Programul ”Rabla 2015” au fost validați peste 100 de dealeri auto.
Valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.
La achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.
În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6.500 lei.
Ghidul de finanțare pentru Programul ”Rabla 2015” a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]