Societate
Iepuraşul de Paşti a găsit calea spre 90 de copii
De Sfintele Paşti, tinerii liberali din Sebeş au desfăşurat cea de-a doua campanie a proiectului „Dăruind vei dobândi” a cărui menire este aceea de a aduce un zâmbet pe feţele copiilor vulnerabili din oraşul Sebeş.
Sprijiniţi de organizaţiile PNL şi OLF Sebeş şi de grupul media „Români în UK” din Marea Britanie, tinerii liberali au oferit 90 de cadouri de Paşti copiilor care sunt în îngrijirea organizaţiei „Trebuie”, a Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe”, Bisericii Greco Catolice din cartierul Mihail Kogălniceanu. Au fost de asemenea incluse în această campanie umanitară 15 familii cu o situaţie precară cărora tinerii liberali le-au adus o bucurie prin darurile oferite.
Proiectul umanitar „Dăruind vei dobândi” a fost iniţiat în luna decembrie 2010 de către preşedintele TNL Sebeş Radu Cristian şi directorul grupului media din Marea Britanie „Români în UK”, Cristina Irimie. Scopul acestui proiect este de a facilita relaţia dintre membrii comunităţii locale şi de a ajuta tinerii din Sebeş să înţeleagă care este rolul responsabilităţii sociale.
Despre cea de-a doua campanie umanitară a proiectului „Dăruind vei dobândi”, preşedintele TNL Sebeş, Radu Cristian a declarat: „Vom continua aceste campanii deoarece avem responsabilitatea morală de a fi alături de cei vulnerabili din societatea noastră şi pentru că fiecare dintre noi, tinerii liberali, dorim să aducem un zâmbet pe feţele celor uitaţi de soartă. Îi îndemnăm de asemenea pe cetăţenii municipiului Sebeş să ni se alăture în acest proiect”.
Cristina Irimie, din partea „Români în UK” spune că „Dăruind vei dobândi” a dărâmat miturile locale şi naţionale prin încercări şi voinţă, deoarece responsabilitatea socială nu are graniţe şi nu dispare la intrarea în România, aşa cum se afirmă deseori. „Sebeşul nu este un mic oraş cenuşiu unde lumea crede că nimic nu poate fi schimbat şi nu se va implica în proiecte umanitare pentru că nu crede în aşa ceva. Sebeşul are un tineret care poate schimba mentalitatea şi care are puterea de a sensibiliza opinia publică. Comunităţile se construiesc în timp iar rolul nostru în comunitatea locală îl dobândim dăruind şi implicându-ne activ în asemenea proiecte.”
Tinerii liberali din Sebeş au organizat această campanie implicându-se personal în strângerea de fonduri. Campania s-a încheiat în Vinerea Mare prin vizitele făcute la cei 90 de copii şi 15 familii care au beneficiat de darurile primite.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Opinii - Comentarii
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire, sărbătorită de români în 25 martie. Blagovestenia este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata în documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: „Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!”
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait. Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: „Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
Citește și: Mesaje de Paște. Urări de Paște. Felicitări de Paște care pot fi transmise prin SMS de Sfintele Paști
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in caz contrar vei fi somnoros de-a lungul intregului an.
O alta superstitie spune ca nu este bine sa cauti pasarile de oua in aceasta zi sau sa le pui sub closca caci altfel puii vor iesi schimonositi, cu doua capete, sau se vor imbolnavi. Totodata, ouale ouate de Buna Vestire nu se pastreaza si nici nu se consuma.
Evita sa te certi in aceasta zi ori altfel vei avea parte de galcevi de-a lungul intregului an.
In unele zone ale tarii, exista obiceiul de a face un foc in curte, in dreptul usii, si a se pune pe langa foc 3 strachini cu apa, sare si paine care mai tarziu sunt date de pomana. In alte parti, conform traditiei, se asaza pe pragul usii 3 farfurioare cu paine si sare spre a potoli foamea ingerilor. Acestia, in schimb, vor pazi si veghea locuinta respectiva.
Sărbătoarea Bunei Vestiri a născut, de-a lungul timpului, o serie de datini, superstiţii şi obiceiuri. Tradiţia populară spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În această zi se fac şi previziuni meteorologice. În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2022, 2023, 2024, 2025
Totodată, conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului, deoarece acum va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului.
În această zi mare, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma.
Tradiția ne mai spune că în ziua Bunei Vestiri, oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul.
De Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”;
Citește și: Mesaje de Florii • Urări de Florii • Felicitări de Florii care pot fi transmise prin SMS de Florii
În ziua de Buna Vestire, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că vor muri toți peștii din apa respectivă;
Gospodinele nu au voie ca, în ziua de Blagoveștenie, să pună ouă sub cloșcă, fiindcă puii vor ieși cu două capete și cu patru picioare;
La o așa zi mare, cum e ziua Bunei Vestiri, e bine să punem pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot restul anului, etc.
O superstiție foarte cunoscută în popor, ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și de Paște.
La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit.
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Val de facturi la curent pentru o familie din Alba: „Cum poate un pensionar normal să suporte TREI facturi într-o singură lună?”
FOTO ȘTIREA TA| Val de facturi la curent pentru o familie din Alba: „Cum poate un pensionar normal să suporte TREI facturi într-o singură lună?”
Un cetățean din județul Alba a relatat pe pagina de socializare o întâmplare extrem de neplăcută cu facturile primite din partea Electrica. Mai exact, în luna martie a primit trei facturi pentru furnizarea energiei electrice, toate cu termene de plată în luna curentă.
„Electrica Saga sau Inapoi în viitor-varianta românească.
Cei care sunt clienți Electrica probabil au facut și ei ca mine în ultimele trei luni, de când onor societatea asta a uitat să mai trimita facturile pe consum.
Nu știu alții cum au procedat, dar eu una le-am făcut trafic pe site mai rău decât la concursurile alea de „ikea dă canapele moca”…știți voi..în fine… Înafară de o notificare de genul „ne scuzați, n-avem că nu putem” nu ne-a zis nimeni nimic până la începutul acestei luni când a venit prima factură. Sosită în 2 martie, termen de plată 16 martie. Fair enough!
Am plătit frumos, totul bine, dar…vine 19 martie și apare factura nr.2 cu termen de plată 18 martie!!! Wuut?! Dar asta nu e tot! Vine factura nr.3 ASTĂZI cu termen de plată 25 martie! Aka mâine! No way!!!
Bă, băieții, ca să mă exprim elegant…voi unde mama supărării ați auzit de așa ceva?! Pt simplul motiv că sunteți niște INCAPABILI, fără nici o scuză!, puneți clienții în situația de a nu-și plăti facturile la timp!
Și aici nu mă refer la oamenii activi, care de bine de rău, reușesc să se gestioneze, ci la cei mai vulnerabili dintre noi, la amărâții aia care lună de lună se chinuie să platească facturile pentru că orice întârziere care i-ar costa bani, le-ar seca și mai tare puținul pe care îl au…
Cum credeți ca un pensionar normal poate să suporte TREI facturi într-o singură lună?! Cu ce??? Dar un parinte singur cu copii la școală? Ce vină au ei că sunteți niște incompetenți???
Și să nu aud aia cu „trebuiau să își pună banii deoparte” că nu e ok, chiar deloc.
Mă duc să astept și factura nr.4″, a transmis un cetățean din Alba, prin intermediul paginii de socializare.
Opinii - Comentarii
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
Anual la data de 24 martie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC), cu scopul de a face cunoscute publicului cunoştinţe esenţiale despre cauzele, prevenţia şi tratamentul acestei boli, obiectivul final fiind eradicarea acesteia.
Uniunea Internaţională Împotriva Tuberculozei a propus, în 1982, ca 24 martie să fie recunoscută oficial ca zi internaţională dedicată eradicării tuberculozei, pentru că la această dată, în 1882, bacteriologul german Robert Koch a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională că a descoperit bacilul TBC.
În 1995, ziua de 24 martie a fost recunoscută oficial ca zi mondială de luptă împotriva TBC, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fundaţia Regală Olandeză Împotriva Tuberculozei au organizat un eveniment de amploare în Haga, precizează site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), www.who.int.
Tuberculoza este, conform DEX, o boală infecţioasă şi contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. ce poate provoca distrugerea ţesutului, supuraţii etc.
Aproximativ o treime din populaţia lumii are TBC latent, ceea ce înseamnă că oamenii au fost infectaţi cu bacterii TBC, dar nu sunt (încă) bolnavi şi nu pot transmite boala. Persoanele infectate cu bacterii TBC care au sisteme imunitare compromise – cum ar fi persoanele infectate cu HIV, afectate de malnutriţie sau cu diabet, persoanele fumătoare – au un risc crescut de a se îmbolnăvi.
Zilnic, aproximativ 4.500 de persoane mor din cauza tuberculozei, iar aproape 30.000 de persoane se îmbolnăvesc. Eforturile globale în combaterea tuberculozei au salvat, din 2000, peste 54 de milioane de persoane şi au redus rata mortalităţii cu 42%, conform www.who.int.
OMS face apel către toate guvernele, comunităţile afectate, organizaţiile şi societatea civilă, partenerii naţionali şi internaţionali, să-şi unească eforturile sub sloganul „Find. Treat. All. #EndTB”, pentru a se asigura că nimeni nu rămâne în afara acestor măsuri, se mai arată pe site-ul www.who.int.
În România, tuberculoza constituie una dintre problemele prioritare de sănătate publică. Cu toate acestea, rezultatele ultimilor ani demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în ţara noastră, urmare a derulării mai multor programe de combatere a acestei afecţiuni.
Strategia Naţională de Control a Tuberculozei în România 2015-2020 (document aprobat de Guvernul României prin HG.121/2015) urmăreşte asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, tratare şi creştere a aderenţei la tratament pentru bolnavii cu tuberculoză şi, în special, tuberculoză multidrog-rezistentă, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Scopul acestei Strategii este eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică în România până în 2050, potrivit site-ului www.ms.ro.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii derulează Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi finanţează activităţile de prevenire, supraveghere şi control a tuberculozei realizate la nivelul unităţilor sanitare care implementează Planul Naţional de Tuberculoză.
În 2018, Ministerul Sănătăţii a completat cu nouă molecule noi lista de medicamente necesare pentru tratamentul pacienţilor în cadrul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei. Aceste medicamente s-au adăugat celor 21 de denumiri comune internaţionale (DCI) existente in Lista de medicamente gratuite şi asigură astfel accesul la tratamentele necesare tuturor pacienţilor, în condiţiile în care România nu va mai beneficia de finanţare externă pentru tratamentul tuberculozei, arată www.ms.ro.
Sursa: agerpres.ro
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Cât contribuie județul ALBA la PIB-ul României: Economiile din 28 de județe reprezintă fiecare sub 2%
-
Ştirea zileiacum 13 ore
APEL UMANITAR pentru Andrei, un polițist de 27 de ani, din Alba, diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală: Are nevoie de intervenție chirurgicală costisitoare la o clinică din străinătate
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Elis Pavaje și Liceul Tehnologic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, parteneriat de succes pentru formarea viitorilor profesioniști în construcții
-
Sportacum 16 ore
Sâmbătă, Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia | Derby “de Alba”, la ora 15.00, cu miză locul secund în play-off