Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

HORA somează Guvernul Cîțu să REDESCHIDĂ urgent restaurantele la interior şi scoaterea acestora de sub regula de 3 la mie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O scrisoare deschisă adresată premierului, ministrului Sănătăţii şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului de către Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită redeschiderea imediată a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară, şi scoaterea acestora de sub regula de 3 la mie.

„Având în vedere pierderile înregistrate de acest sector şi riscul de faliment ce ameninţă mai bine de jumătate dintre operatorii din domeniu, solicităm în regim de urgenţă următoarele măsuri: 1. Redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară. 2. Scoaterea restaurantelor de sub incidenţa procentului de 3/1000 de pe lista activităţilor cu risc de răspândire a COVID-19 şi, astfel, permiterea funcţionării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanţii industriei şi respectate de toţi operatorii”, se precizează în document.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!
Citește și: OFICIAL| 3.130 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 643.559 de îmbolnăviri

Scrisoarea redactată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România este adresată prim-ministrului Florin Cîţu, ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

HORA argumentează că redeschiderea teraselor la începutul lunii iunie nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate, astfel că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă în unităţile în care se respectă reglementările sanitare.

„Solicităm redeschiderea restaurantelor la interior luând în considerare următoarele: menţinerea în activitate a 40.000 de operatori şi a 400.000 de angajaţi. Estimările cu privire la închiderea business-urilor şi şomajul din industrie sunt îngrijorătoare în contextual actual; evitarea unui colaps general pe întreaga ramură economică; 10.000 de antreprenori nu vor mai redeschide afacerile; nu există vârfuri în analizele referitoare la numărul de persoane infectate cu COVID care să poată fi corelat cu închiderea/redeschiderea restaurantelor; respectarea cu stricteţe a regulilor de către operatori în perioada de restricţii; lipsa clarităţii în ceea ce priveşte populaţia oraşelor (vezi Bucureşti)”, potrivit scrisorii transmise de organizaţia patronală a restaurantelor.

De asemenea, HORA cere o întrevedere conducerii Guvernului, pentru a discuta aceste aspecte.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România subliniază că înainte de criza COVID-19, în sectorul HoReCa activau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro, care angajau aproximativ 190.000 de salariaţi, adică 10% din numărul total al angajaţilor care activează în sectorul privat.

„Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele şase luni de zile din anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, potrivit textului scrisorii publicate de HORA.

Organizaţia patronală a restaurantelor notează că aportul HoReCa la Produsul Intern Brut este de aproximativ 5,07%, din care 3,42% impact financiar direct, 0,91% impact social (salarii angajaţi şi aport consum) şi 0,74% impact financiar indirect (furnizori şi investiţii).

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea