Hava, Dumitrel și Roman anunță o victorie covârșitorare a liberalilor în județul Alba. Peste 60 la sută din votul politic
Vineri, 18 martie, la sediul PNL Alba a avut loc o conferință de presă la care au participat liderii organizației județene, Mircea Hava – președinte, Ion Dumitrel – primvicepreședinte și responsabilul regional pentru zona Transilvaniei și Florin Roman – președintele liberalilor din Alba Iulia și secretar general adjunct al PNL.

Aceștia au prezentat situația privind definitivarea listelor de candidaturi la nivelul județului, anunțând o victorie liberală de proporții, de peste 60% din votul politic al alegătorilor din Alba.
Potrivit lui Roman, organizația PNL Alba reprezintă primul județ la nivel național care și-a asumat un scor electoral politic de 64%, respectiv circa 118.000 de voturi.
Acest scor s-ar traduce în câștigarea a 23-25 de consilieri județeni din cei 33, respectiv funcția de președinte al Consiliului Județean Alba (Ion Dumitrel), municipiul Alba Iulia (Mircea Hava) și alte primării importante precum Sebeș (Dorin Nistor), Aiud (Oana Badea), Blaj (Gherghe Rotar), Cugir (Adrian Teban), Ocna-Mureș (Silviu Vințeler), șamd, practic cam tot ce contează la nivel de județ
Până în acest moment au fost validate candidaturile a 73 de liberali pentru funcțiile de primari, din cele 78 de localități existente. Urmează ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie stabilite și numele celor care vor reprezenta partidul la alegerile locale din Ciugud – unde se așteaptă rezultatul sondajului de opinie, la Râmeț, Șona, Cetatea de Baltă și Ohaba.
Cu privire la aceste 5 candidaturi rămase încă neadjudecate, Mircea Hava a precizat că nu există nicio problemă, ci sunt situații în care este vorba de mai mulți candidați buni și se dorește o departajare cât mai fidelă. Un exemplu în acest sens oferit de liderul partidului este cazul de la Șona, unde se așteaptă decizia de a intra în cursa pentru alegeri a lui Florin Mărginean, descris drept un “om de valoare”, pentru care însă o astfel de hotărâre este dificilă, întrucât va trebui să renunțe la un salariu bun pe care îl câștigă în mediul privat, pentru salariul de primar.
În ceea ce privește cheltuielile pe care le va avea PNL Alba în campania electorală, toate sumele vor fi publicate pe site-ul partidului, a afirmat Florin Roman. Fiind vorba despre prima campanie electorală de după Revoluție finanțată din bani publici, liberalii susțin că vor oferi o transparență maximă cu privire la toate cheltuielile pe care le vor face, detaliat, pe capitolele presă scrisă, presă online, tipărituri și organizare de evenimente.
Președintele PNL Alba Iulia a ținut să sublinieze că protrivit noii legi electorale privind finanțarea partidelor, dacă regulile vor fi încălcate într-o singură localitate, organizația poate pierde finanțarea pentru întreg județul. Ba mai mult, pentru abateri grave, se poate ajunge la invalidarea de candidaturi.
Un exemplu privind sume maxime ce pot fi cheltuite în campania electorală la locale a fost oferit de Mircea Hava, candidatul PNl la Primăria Alba Iulia, care a spus că la nivelul municipiului nu se poate depăși valoarea de 84.000 de lei.
Situație tranșată la Sebeș și Aiud
Președintele PNL Alba a anunțat că au fost stabilite candidaturile pentru funciile de primar și la Aiud și Sebeș, unde Oana Badea și Dorin Nistor au obținut procente aproape duble față de contracandidații lor din partid. Cercetarea a fost realizată de o firmă specializată, BCSU, în baza unui contract de prestări servicii cu organizație PNL Alba.
“S-a respectat regula asupra căreia am convenit, respectiv cine are minim un punct în plus în sondaj, acela va candida (…) 99,99 la sută dintre liberali au înțeles că trebuie să ne supunem rezultatelor competiției”, a spus Mircea Hava.
Cu privire la zvonurile legate de o serie de „dezertări” din PNL Aiud, după stabilirea candidaturii lui Oana Badea, Florin Roman a susținut că a avut o discuție chiar astăzi cu Alin Florea, celălalt contracandidat de la Aiud, care i-a spus că nu va îngroșa rândurile traseiștilor și va susține candidatul liberal la primărie.
Ion Dumitrel, care a fost ales de două ori în urma votului direct al cetățenilor la șefia Consiliului Județean Alba, și-a exprimat dezacordul cu privire la eliminarea votului uninominal în alegerile locale din acest an. Acesta a acuzat lipsa de consecvență a PNL, care a susținut acest amendament în 2015 când a fost votată noua lege electorală.
“Era important să fie vot uninominal pentru cetățeni în primul rând, dar și pentru mine. Asta a vrut conducerea PNL, să susțină votul indirect pentru alegerea președintelui, prin intermediul consilierilor județeni. Așa au ales anul trecut PNL și PSD, să fie pe liste. Apoi s-au trezit și ai noștri că le trebuie alegeri în două tururi. Din cacest punct de vedere am fost de acord cu premierul Cioloș, care a spus că nu ești serios ca partid dacă ceri să se modifice legea electorală, la doar câteva luni după ce ai fost de acord cu ea, pentru că te-ai răzgândit”, a declarat Ion Dumitrel.
Președintele CJ Alba a făcut apoi o mărturisire despre cum a reușit, alături de colegii săi din vechiul și noul PNL, să depășească provocările fuziunii. Cum, de un an și nouă luni de când a devenit liberal, s-a dedicat acestui proiect și astfel foarte multe tensiuni care ar fi putut izbucni au fost dezamorsate, iar partidul a devenit tot mai unit, spre dezamăgirea multora.
Legat de candidaturile propuse de PNL alegătorilor din Alba, Dumitrel dă asigurări că sunt cele mai bune pe care le are partidul în acest moment.
“Sunt soluțiile cele mai bune pentru candidaturile de primari pe care le are PNL Alba. În ceea ce privește obiectivele, întodeauna am câștigat ceea ce ne-am propus. 25 din cei 33 de consilieri județeni. Asta ne-am propus pentru alegerile locale din iunie și muncim să atingem acest scor de un an și nouă luni”, a mai spus Dumitrel.
(BP)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]
Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom
Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]