Rămâi conectat

Curier Județean

HARTĂ| Adio bariere si serpentine între Teiuș și Blaj, pe DN 14B: Care sunt variantele de traseu ale drumului național, după reabilitare

Ziarul Unirea

Publicat

în

HARTĂ| Adio bariere si serpentine între Teiuș și Blaj, pe DN 14B: Care sunt variantele de traseu ale drumului național, după reabilitare

Odată cu reabilitarea DN 14B, serpentinele de la intrarea în Blaj, un adevărat test pentru mulţi dintre şoferi trebuie să recunoaştem, vor deveni istorie, acestea urmând să fie folosite doar de cei care circulă dinspre Crăciunelu de Jos. De asemenea, nu se va mai tranzita intravilanul localităţii Crăciunelu de Jos şi nici nu va mai fi nevoie să se traverseze, şi să se aştepte astfel la barieră, peste cele trei treceri peste calea ferată până în Teiuş. Drumul nu va mai trece nici prin cartierul de case din Teiuş.

Click pentru imaginea mărită

Detalii despre realizarea obiectivului de investiție ”Drum Transregio Blaj-Teiuş-A10” ne-au fost oferite de către primarul Gheorghe Valentin Rotar, Municipiul Blaj fiind coordonatorul proiectului și cel care se va ocupa de implementarea acestuia. Amintim că în primăvara anului trecut a fost semnat în acest sens un protocol de colaborare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Județean Alba și Primăriile din Crăciunelu de Jos, Mihalț și Teiuș.

Edilul Blajului a precizat că în momentul de faţă se lucrează la elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, de către o firmă din Cluj, termenul de finalizare pentru acestea fiind decembrie. Urmează apoi licitaţia de execuţie. „Sper ca anul viitor, în martie-aprilie, în funcţie de modul cum decurge licitaţia de execuţie, vom cunoaşte constructorul, care va avea un termen de finalizare de 24 de luni. Ar trebui ca în 2027 să se circule pe el. Drumul o să fie un pic mai scurt, se mai taie din curbe şi o să evite total localităţile. Pe noul traseu nu se mai stă la bariere”, a declarat primarul, care a subliniat că obiectivul acestei reabilitări este reducerea timpului de călătorie prin creșterea vitezei medii de deplasare între localitați, nodul rutier de la Teiuș și municipiul Blaj, reducerea numărului de accidente, precum și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei.

Gheorghe Valentin Rotar a precizat că sunt mai multe variante în ceea ce priveşte traseul, urmând să intre în comisia tehnică analiza multicriterală şi să fie aleasă varianta finală cea care care îndeplineşte condiţiile de eficienţă şi de rentabilitate.

„Din discuţiile pe care le-am avut şi cu proiectantul şi cu CNAIR-ul, varianta care se pare că va fi agreată, poate vor fi mici diferenţieri, va fi următoarea: de la Teiuş, se pleacă din sensul giratoriu, cel care se urcă pe autostradă. În Teiuş nu se mai merge pe vechiul traseu, printre case, ci prin zona industrială. De acolo, va exista peste ambele căi ferate (cele două treceri la nivel peste calea ferată – n.a.) o supraînălţare, un viaduct. Urmează un alt pasaj, cel care se intersectează cu drumul judeţean care vine dinspre Sântimbru, cu mici modificări la bază, pentru a putea prelua traficul de pe drumul judeţean. Rămâne podul de peste râul Mureş, care va fi reabilitat.

Se mai îndreaptă din curbele din zona Cistei, se trece peste noul pod de peste Dunăriţa, până în lunca Crăciunelului. Se vor îndrepta toate curbele, drumul va fi aproximativ drept. Înainte de a ajunge la benzinăria de la intrarea în Crăciunel, se va face traversarea supraterană peste calea ferată, deci nu va mai trece drumul naţional prin Crăciunel. Se merge între Crăciunel şi Bucerdea, unde se expropriază doar teren, nu vor fi afectate casele, şi, prin viile staţiunii, se ajunge la curba de 90 de grade, la nuc. De acolo sunt două variante: ori se coboară pe lângă calea ferată şi se vine până la intersecţia cu varianta ocolitoare, ori se merge până la crama staţiunii, se coboară de acolo pe sub deal şi se vine până în varianta ocolitoare. În ambele variante se elimină serpentinele”, a explicat Rotar.

Acolo unde panta este peste 7% vor fi trei benzi. „Drumul REGIO are o bandă normală şi încă un metru jumătate care este asfaltat. E o bandă de circulaţie pentru vehicule uşoare, de un metru jumătate”, a precizat primarul.

Actualmente, drumul e cu o bandă de circulație pe sens, cu o parte carosabilă de 6 metri.
Rotar s-a arătat încrezător că lucrările se vor derula în grafic, el menţionând că a găsit la CNAIR, companie prin care se finanţează investiţia, oameni superprofesionişti şi foarte prompţi, iar la Primăria Blaj este o echipă foarte implicată în derularea proiectului.

Alături de varianta ocolitoare a Blajului, modernizarea DN 14B pe o lungime de 23,7 kilometri face parte din marile proiecte de infrastructură prin care se va asigura o conexiune rapidă a Blajului cu autostrada A10 (Sebeș – Turda), cu beneficii majore în dezvoltarea economică și turistică a întregii zone.

Finanţarea este asigurată cu fonduri europene, precum şi de la bugetul de stat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.45, în municipiul Alba Iulia, pe Calea Moților. Citește și: ACCIDENT rutier grav pe DN7: Mai multe persoane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea