Rămâi conectat

Actualitate

Guvernul îngheaţă punctul de pensie până la anul în toamnă. Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menţine la 1.100 lei, urmând ca abia din 1 septembrie 2019 să crească la 1.265 lei. În 2019 se suspendă ocuparea posturilor vacante la stat, iar valoarea voucherului de vacanţă va fi îngheţată la 1.450 de lei în următorii doi ani, potrivit  unui proiect de OUG care urmează să fie adoptat de Guvern pe 7 decembrie. 

Punctul de pensie şi valoarea pensiei sociale vor fi îngheţate până la finalul lunii august 2019, iar ocuparea posturilor vacante la stat va fi suspendată în cursul anului 2019. Acestea sunt câteva dintre prevederile unui proiect Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care va fi adoptat de Guvern pe 7 decembrie. Proiectul, trimis redacţiei Economica.net de către Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, poate fi consultat la acest link.

Cele mai importante propuneri din OUG care urmează să fie adoptată de Executiv pe 7 decembrie:

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menține la 1.100 lei, iar începând cu 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% și este de 1.265 lei.

Începând cu 1 ianuarie 2019, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari se menține la 640 lei și începând cu 1 septembrie 2019 se majorează cu 10% și este de 704 lei.

În anul 2019, indicele de corecţie, prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,20.

Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018.

Valoarea voucherului de vacanţă rămâne la 1.450 de lei până la finalul anului 2020. 

Guvernul îngheaţă la 1.450 de lei valoarea voucherului de vacanţă pe care-l primesc angajaţii de la stat. Nu are bani să majoreze cuantumul tichetului de vacanţă, aşa cum promisese iniţial şi aşa cum e reglementat prin lege.

Într-un alt proiect de OUG, ajuns astăzi spre avizare la Consiliul Economic şi Social, Guvernul explică faptul că „aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2019, a Legii nr. 165/2018, prin acordarea voucherelor de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară pentru un angajat, sau a Legii -cadru nr. 153/2017, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi, implicit, asupra bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie”.

Începând cu 1 ianuarie 2019 până la 31 decembrie 2019, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice. Prin excepţie de la această prevedere, ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2019, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

În anul 2019, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

  • Prin excepţie de la aceste prevederi, în anul 2019, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017.

În anul 2019, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie se menţin la nivelul lunii decembrie 2018.

În anul 2019, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament acordate personalului militar se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Încă un an în care Educaţia nu primeşte cel puţin 6% din PIB, aşa cum prevede Legea Educaţiei.

Guvernul amână cu încă un an data de la care va aloca cel puţin 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei, se arată în proiectul de OUG. Concret, termenele prevăzute la art. 361 alin. (3) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2019, inclusiv, potrivit proiectului de OUG antemenţionat.

Sursa Economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea