„Gruppo Arnsberg” îşi explică poziţia referitoare la diferendul cu rectorul Daniel Breaz
Performanţa CSU Alb
a Iulia de a disputa în premieră o finală de campionat naţional a fost umbrită însă de anumite aspecte colaterale, care au dus la tensiuni iscate între suporteri şi conducerea administrativă a clubului.
Din păcate, cele întâmplate la Sf. Gheorghe, când rectorul Daniel Breaz a purtat o eşarfă a adversarilor, au fost urmate de o reacţie a fanilor din „Gruppo Arnsberg”, care au afişat un banner acuzator la partida de la Alba Iulia, ambele situaţii fiind de evitat de către cele două părţi.
„Gruppo Arnsberg” a înţeles greşit gestul rectorului Daniel Breaz, o persoană preocupată în asigurarea susţinerii financiare a echipei şi încearcă să-şi precizeze punctul de vedere.
“Baschetul din Alba Iulia a înregistrat o performanţă deosebită, aceste evenimente neplăcute sperăm să rămână singulare, iar viitorul să reprezinte o întărire a relaţiilor între cei implicaţi în destinul echipei CSU Alba Iulia. Noi, suporterii din «Gruppo Arnsberg», promitem că o să fim mereu lângă echipă, pentru a o susţine necondiţionat, cu speranţa că asemenea episoade nedorite nu se vor mai repeta”, a declarat Bogdan Fântână, liderul galeriei albaiuliene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2, sub comanda lui Dragoș Militaru | Mihaiu, singura noutate, a plecat I. Tănase
CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2. Primul antrenament al „alb-negrilor” sub comanda lui Dragoș Militaru, noul antrenor principal CCSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2, sub comanda lui Dragoș Militaru. Mihaiu, singura noutate, a plecat I. Tănase, iar Indrei a reluat antrenamentele Citește și: Andreas Mihaiu, prima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia: […]
FOTO: CSU Alba Iulia, reunire cu 24 de jucători | Deocamdată, nicio noutate în efectivul universitarilor
Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia a avut reunirea lotului, la primul antrenament din 2026 participând 24 de jucători. Prima ședință de pregătire s-a desfășurat în sală, antrenament urmat de o serie de alergări pe Stadionul „Cetate” „Deocamdată suntem cu același efectiv. Sunt discuții cu jucători tineri, pentru care trebuie rezolvată și situația școlară. Este […]
Cioară (Industria Galda), golgheterul SuperLigii Alba, după turul ediției 2025/2026 | Lupșan și Voic (Viitorul Sântimbru), pe podiumul marcatorilor
Cioară (Industria Galda), golgheterul SuperLigii Alba, după turul ediției 2025/2026 | Lupșan și Voic (Viitorul Sântimbru), pe podiumul marcatorilor în campionatul organizat de AJF Alba Alexandru Cioară (Industria Galda de Jos) este golgheterul SuperLigii Alba după încheierea turului celui de-al patrulea eșalon fotbalistic. Vârful „galben-albaștrilor” a marcat 26 de goluri, dublu comparativ cu următorii realizatori, […]







