Sport

Golgheterul Cîrstean, reprimit la antrenamentele Metalurgistului Cugir

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atacantul Adrian Cîrstean a fost reprimit, la începutul săptămânii, la antrenamentele divizionarei terţe de sub Drăgana, condusă de antrenorul Cristian Coroian.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a suportat o perioadă de Industria Galda de Jos-Metalurgistul Cugir50penitenţă, a stat două etape în afara lotului, din pricina unui act de indisciplină, acesta refuzând să efectueze deplasarea la Oşorhei. Principalul marcator în ultimele două stagiuni pentru Metalurgistul Cugir a fost la un pas să i se rezilieze înţelegerea valabilă până la finele acestui campionat. După ce în ediţia precedentă petrecută în eşalonul terţ şi-a trecut în cont 16 reuşite, longilinul vârf a înscris 8 goluri în actualul sezon, însă n-a punctat deloc în retur, traversând o perioadă de criză.

De altfel, în intersezon acesta a fost câteva zile în probe la Metalul Reşiţa, dar n-a rămas în efectivul divizionarei secunde. Jucătorul a revenit la sentimente mai bune, arătându-se interesat de parafarea unui nou contract, valabil pentru încă un an. După ce s-a aflat foarte aproape de despărţirea de ocupanta poziţiei a 4-a în Seria a 5-a, jucătorul şi-a îmbunătăţit relaţiile cu oficialii cugireni. În runda viitoare, Metalurgistul evoluează pe propriul teren cu Sănătatea Cluj, penultima clasată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult