Gloria Bistrița – CSU Alba Iulia 2-1 (0-0) | Studenții, eșec în minutul 86, dintr-un penalty controversat!!!
CSU Alba Iulia a pierdut duelul de foc de la Bistrița, 1-2 (0-0) cu formația lui Adrian Falub, golul victoriei gazdelor fiind marcat din lovitură de pedeapsă în minutul 86, un penalty acordat cu ușurință!
Un eșec ce pune capăt seriei de 3 victorii consecutive a albaiulienilor ce nu primiseră gol de 323 de minute. Un examen dificil pentru combatantele despărțite de un punct în ierarhie, Gloria trecând în față după adjudecarea celor 3 puncte atât de prețioase.
„Am controlat întâlnirea în proporție de 70 la sută, în condițiile unui arbitraj tendențios, care a favorizat gazdele, asta ca să mă exprim elegant. La modul cum s-a derulat întâlnirea, nu meritam sub nicio formă să pierdem! La primul gol a fost ofsaid, din ce am văzut, iar acel penalty a fost inexistent, nici jucătorii adverși nu au solicitat lovitură de pedeapsă, mai degrabă a fost fault în atac la Val. Boldea! Faptul că gazdele nu au transmis meciul, în premieră în acest campionat, spune multe. Oare, de ce?„, a răbufnit Bruno Vienescu.
Prudentă, CSU a abordat întâlnirea cu 3 fundași centrali, fiind titularizat și Cisse pentru a întări defensiva, iar în primul mitan vizitatorii au stat bine în teren și au fost mult mai periculoși, ratând două situații clare de a deschide scorul prin Șerban și Serebe. Gazdele au reușit însă să puncteze în minutul 62, prin R. Bălan, fază suspectă de ofsaid, iar în minutul 82 Serebe a reușit să egaleze, însă finalul a fost unul dramatic, iar Davordzie a punctat, decisiv, din punctul cu var, după o fază ce a stârnit proteste vehemente din partea oaspeților.
CSU încheie turul cu 16 puncte, iar runda viitoare are derby “de Alba”, vineri, 27 octombrie, în deplasare cu Industria Galda.
Gloria: Haralambie – Gallo, R. Bălan/ cpt, Martinovici, Fl. Bălan – V. Mihalcea, Larionesi, Pațurcă, Oct. Vasile – Banyoi, Davordzie; rezerve Neacșu, G. Deac, Andrecuț, Fridrich, Râpan, Hasnaș, Trifan, Ciobănică, Uțiu. Antrenor Adrian Falub.
CSU: Gal – Kilyen/ cpt (81, Fofana), Niakate, R. Popa, (71, Tronea), Cisse, Val. Boldea – M. Șerban (71, Kouadio), Al. Giurgiu, Bidulescu (81, Trifu) – Vasinc (60, Pîntea), Serebe; rezerve Al. Șerban, Bucurică, Todoran, Ed. Vlad. Antrenor Bruno Vienescu.
Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), D. Lar (Baia Mare), Cr. Mureșan (Cavnic) Observatori V. Păduraru (Suceava), L. Moga (Zalău)
Foto: CS Gloria Bistrița 2018 Bistrița-Năsăud
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]