Rămâi conectat

Sport

Gata cu vacanța! Conjudețenele, pregătite de startul returului în eșalonul terț | Vali Drăgan (CS Ocna Mureș) – iarăși golgheter, Metalurgistul Cugir – cel mai bun parcurs în amicale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vacanța de trei luni s-a încheiat, cele patru conjudețene ce activează în Seria a 4-a a eșalonul terț pregătindu-se de prima rundă a returului, programată în weekend.

A trecut vremea amicalelor, s-a intrat în linie dreaptă, reprezentantele județului având parte la finele săptămânii de primele jocuri oficiale din 2019, în runda ce deschide partea secundă a campionatului. La fel ca în vară, Metalurgistul Cugir are cel mai bun parcurs în jocurile de verificare dintre cele 4 formații din Alba (toate au cunoscut gustul eșecurilor).

*Industria Galda – golaveraj negativ…

Industria Galda, formație care a susținut în deplasare toate teste, este singura ce are golaveraj negativ, contând în bilanț eșecul drastic din ultimul test (1-5 cu CFR Cluj II). “Soda dragă” a susținut 4 jocuri de verificare pe perioada stagiului centralizat de la Codlea, cu adversari din eșaloanele inferioare din Brașov, parcursul fiind cosmetizat de victoriile categorice din două întâlniri, cu un firesc golaveraj ajustat. La capitolul marcatorilor, în fruntea listei se află, la fel ca și în vară, aiudeanul Val Drăgan (golgheterul ultimelor trei ediții în Liga a 4-a) – 9 goluri (două “careuri”) – aproape jumătate din reușitele propriei echipe, urmat de An. David (Unirea Alba Iulia) – ce a punctat în 4 rânduri, Dicu (Metalurgistul Cugir) și Coltor (CS Ocna Mureș, într-un singur joc) – câte 3 goluri. În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatele “albanezelor” în perioada invernală, în cele 23 de partide de verificare din această iarnă.

*Metalurgistul Cugir 5          4          0          1          13-4

Rezultate: 3-1 cu Sportul Petrești (acasă, goluri Șaucă, Dohotariu, Cîrstean – penalty), 1-0 cu CS Hunedoara (deplasare, marcator Șuteu), 5-0 cu Cozia Călimănești (a, au punctat Făgărășanu, M. Neagu – penalty, Necșulescu, Dicu, Cîrstean), 1-3 cu “U” Cluj (d, a marcat Dicu), 3-0 cu Hermannstadt II (a, au înscris Făgărășanu, Șuteu, Dicu). Goluri: Dicu – 3, Cîrstean, Șuteu și Făgărășanu – câte două, Șaucă, Dohotariu, M. Neagu și Necșulescu – câte unul.

*Unirea Alba Iulia     7          5          0          2          14-7

Rezultate: 2-1 cu ACS Energeticianul (a, marcatori An. David, E. Crișan), 3-1 cu Hermannstadt II (a, au înscris An. David, A. Tănase, Al. Giurgiu), 5-1 cu CS Zlatna (a, realizatori Selagea, I. Grozav, A. David – dublă, Davidaș), 0-1 cu CNS Cetate Deva (a), 2-1 cu Sportul Petrești (a, marcatori Selagea și Al. Giurgiu), 1-2 cu Unirea Ungheni (d, a înscris Cr. Păcurar), 1-0 cu CSU Alba Iulia (d, autogol P. Medrea). Goluri: An. David – 4, Al. Giurgiu și Selagea – câte două, E. Crișan, A. Tănase (a rămas la Viitorul Sîntimbru), I. Grozav, Davidaș, Cr. Păcurar și P. Medrea (autogol) – câte unul.

*CS Ocna Mureș      5          3          1          1          20-4

Rezultate: 1-1 cu Sticla Arieșul Turda (a, a înscris Val. Drăgan, penalty), 7-1 cu ACSM Codlea (d, realizator Val. Drăgan – 4, P. Muntean – două, unul din penalty, Bedelean), 0-2 cu Colțea Brașov (d), 1-0 cu Inter Cristian (d, a punctat L. Dan), 11-0 cu CS Vulcan (d, marcatori Val. Drăgan – 4, Coltor – 3, S. Culda, T. Cristea, Kiss și F. Morar – câte unul). Goluri: Val. Drăgan – 9, Coltor – 3, P. Muntean – două, Bedelean, L. Dan, S. Culda, T. Cristea, Kiss și F. Morar – câte unul.

*Industria Galda       6          3         1          2          8-9

Rezultate: 2-1 cu CS Universitatea Alba Iulia (d, au înscris Circov – penalty, Cioară), 1-0 cu Gaz Metan Mediaș II (d, gol D. Lupșan), 3-1 cu “U” Cluj, juniori (d, marcatori S. Fulea – penalty, S. Mureșan, G. Scheau), 1-2 cu Gaz Metan Mediaș II (d, a punctat Cioară), 0-0 cu CFR Cluj II (d), 1-5 cu CFR Cluj II (d, marcator Adam). Goluri: Cioară – două, Circov, D. Lupșan, S. Fulea, S. Mureșan, G. Scheau, Adam – câte unul.

În prima etapă, conjudețenele au următorul program: Unirea Alba Iulia – CSM Lugoj, Metalurgistul Cugir – Crișul Chișineu Criș și CNS Cetate Deva – CS Ocna Mureș (vineri, 1 martie), FC Avrig – Industria Galda (sâmbătă, 2 martie), jocuri ce vor începe la ora 15.00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]

Citește mai mult

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea