Garda Apulum continuă tradiționalele evenimente de la Alba Iulia și în luna august. Spectacole la Poarta a IV-a a Cetății și tabără cu ateliere antice
Evenimentele susținute de Garda Apulum continuă la Alba Iulia și în luna august. Astfel, vineri, 4 august 2017, de la ora 19.00, în fața Porții a IV-a din Cetatea Alba Carolina cele patru formații care compun Garda Apulum, Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis vor susține reprezentația de reenactment antic.
Programul va continua sâmbătă, 5 august 2017 când între orele 11.00 și 17.00, pe platoul din proximitatea Porții a III-a din Cetatea Alba Carolina se va redeschide tabăra antică a Gărzii Apulum.
Și de această dată, tabăra va cuprinde o serie de ateliere antice dintre care amintim cele de officina scriptoria, plante medicinale, jocuri romane, fierărie, pielărie, atelier de tras cu arcul, monetărie etc.
Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică compusă din patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.
De precizat că trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, fiind coordonate de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]