Rămâi conectat

Ştirea zilei

GALERIE FOTO – Crucificare în Cetatea Alba Carolina. Pericol, spectacol şi emoţii în lupta dintre Daci şi Romani

Dragoş Suciu

Publicat

în

Lupta finala dintre Daci si Romani202Un nou festival, o nouă pagină de istorie a fost scrisă în aceste zile, în Cetatea Alba Carolina. Războaiele daco-romane 101 – 102 şi 105 – 106 s-au repetat la Alba Iulia în 2013 şi 2014 învingător fiind, de fiecare dată, Imperiul Roman.

Datorită Festivalului Roman Apulum, am avut ocazia să ne întoarcem în timp şi am ajuns până în secolul al II-lea, iar cu această ocazie mii de persoane au trăit o lecţie de istorie vie. Ultima, dar nici într-un caz cea din urmă a fost bătălia dintre Daci şi Romani.

Povestea a început cu o luptă între gladiatori, unul din Apulum şi altul de la Roma. Aceştia erau obligaţi să lupte, doi senatori fiind cei care le comandau „mişcările”. Roata s-a întors apoi, iar în „cuşcă” au ajuns senatorii. Gladiatorii s-au răsculat şi s-au unit cu dacii împotriva Romanilor.

S-au dus mai multe lupte, care au fost câştigate de ambele tabere însă războiul final a fost al Romanilor, liderul gladiatorilor fiind crucificat. La început dacii au atacat cu toate forţele şi au cucerit castrul, dar romanii s-au regrupat şi, beneficiind de trădarea unor daci au reuşit să-i învingă pe cei din cetate. Totul s-a întâmplat pe Latura de Est a Cetăţii, lângă Poarta a III-a, sub privirile a mii de persoane.

Astfel s-a terminat a doua ediţie a Zilelor Cetăţii şi a Festivalului Roman de la Apulum. Au fost 3 zile în care, Cetatea Alba Carolina s-a întors, cu aproximativ 1.900 de ani în urmă.

La anul probabil va fi un nou festival, adică noi lecţii de istorie predate în Cetatea Alba Carolina.

[nggallery id=1584]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea