Furturile de gaze naturale şi energie electrică au cauzat E.ON un prejudiciu de circa 11 milioane de lei în primul semestru al anului
● Peste 2.200 de cazuri cu suspiciune de consum fraudulos de gaze naturale sau energie electrică au fost identificate în primele şase luni ale anului;
În primele şase luni ale anului în curs, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800 de cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv 1.400 de energie electrică. Valoarea totală a prejudiciilor este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh.
Pentru companiile din Grupul E.ON din România reducerea numărului de intervenţii neautorizate la aparatele de măsură şi la instalaţiile de gaze naturale/energie electrică, în scopul consumului fraudulos, constituie o preocupare constantă. În acest scop, echipele E.ON efectuează permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista intervenţiile neautorizate şi consumul fraudulos de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie.
”Dorim să atragem atenţia că, pe lângă prejudiciile considerabile aduse companiilor E.ON, aceste intervenţii pot cauza şi incidente grave cu impact major asupra vieţii, sănătăţii sau bunurilor consumatorilor. Prin modificarea şi/sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale/energie electrică se expun pericolelor de incendii, explozii şi electrocutare atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătatea acestor instalaţii. În acelaşi timp, consumatorii sunt afectaţi direct prin perturbarea sau chiar întreruperea alimentării cu gaze naturale/energie electrică.
Dorim, de asemenea, să reamintim că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului şi/ sau asupra instalaţiilor de gaze naturale/energie electrică aferente, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal.
Solicităm consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului de gaze naturale/energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale sau energie electrică consumate.
Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră dacă au cunoştinţă de existenţa unor situaţii de intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale sau dacă au fost contactaţi pentru a li se oferi asemenea „oferte”!”, transmite reprezentantul E.ON.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
Comunicat de presă – 13 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală”
Comunicat lansare proiect Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală Scopul proiectului: Susținerea dezvoltării digitale și creșterea digitalizării solicitantului prin dezvoltarea, testarea și operaționalizarea unei platforme interoperabile de servicii digitale bazate pe tehnologii informatice inovative. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR […]
