Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO/VIDEO Ziua Acţiunii şi a Solidarităţii Europene – Protest în faţa Prefecturii Alba: „Dorim locuri de muncă, dreptate socială şi solidaritate pentru toţi lucrătorii”

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Peste 30 de sindicalişti CNS Cartel Alfa s-au adunat astăzi, 14 noiembrie, în faţa Prefecturii judeţului Alba. Aceştia şi-au manifestat protestul împotriva politicilor abuzive impuse de instituţii internaţionale, cu complicitatea guvernelor României, în detrimentul lucrătorilor, pentru a susţine modificarea Legii 62/2011 a dialogului social real şi eficient, slujbe de calitate şi stabile, protecţie socială adecvată (şomaj tehnic), un salariu decent care să satisfacă necesităţile familiilor lucrătorilor români precum şi păstrarea puterii de cumpărare şi combaterea evaziunii fiscale.

Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) a declarat această zi, de 14 noiembrie 2012,  zi de acţiune şi solidaritate europeană, iar astăzi, lucrătorii din Europa au manifestat, prin greve, mitinguri şi demonstraţii de solidaritate, protestul împotriva măsurilor de austeritate care paralizează economia şi duc Europa spre recesiune, pentru locuri de muncă şi dialog social.

„Ne aflăm astăzi aici pentru a protesta împotriva indeciziei Guvernului de a modifica legea dialogului social, pentru un dialog social real şi constructiv şi o negociere colectivă care să conducă la un acord al părţilor în negociere, şi o pace socială, durabilitate care să asigure şi condiţiile dezvoltării sociale  economice ale României. Acţiunea se încadrează într-un context mai larg, este Ziua Acţiunii si a Solidarităţii Europene, în care sindicatele europene afiliate confederaţiei europene ale sindicatelor îşi manifestă protestul faţă de programele de austeritate impuse de organizaţiile internaţionale, respectiv în  Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Europeană. Politici care s-au demonstrat că nu sunt viabile şi conduc mai mult spre regres economic şi diminuarea locurilor de muncă decât spre ceea ce Fondul Monetar  Internaţional ar argumenta  ca şi motivaţie la impunerea acestor politici.  Sperăm să determinăm politicul atât european cât şi românesc să gândească în avantajul naţional al ţărilor, al lucrătorilor şi al partenerilor sociali, pentru că numai printr-o colaborare şi un dialog social efectiv real şi constructiv putem să rezolvăm problematica care la ora actuală se confruntă cu lucrătorii din întreaga Europă”, ne-a declarat Ioan Petruţ, preşedintele Cartel Alfa Alba.

Vă prezentăm mai jos memoriul adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Alba:

„Către Instituţia Prefectului Judetului Alba

La nivelul judeţului Alba, Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala Alba a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” a organizat o acţiune de pichetare, care se înscrie în seria de acţiuni coordonate la nivel european atenţionând asupra problemelor urgente la care salariaţii din România aşteaptă o rezolvare.

Domnule Prefect,

Ultimii ani au arătat că austeritatea este un anim complet închis şi trebuie abandonat. Protecţia socială şi salariile nu mai pot fi sacrificate. Ne aflăm într-o situaţie de urgenţă socială şi este timpul ca guvernanţii să asculte ceea ce lucrătorii au de spus, şi să schimbe complet direcţia.

Măsurile de austeritate, bazate pe un calcul greşit după cum o recunoaşte acum şi FMI-ul, s-au dovedit un eşec total în termeni econom ici, şi în acelaşi timp au produs efecte devastatoare în sfera socială, prin anularea principiilor de protecţie socială, destructurând modelul social European ceea ce a generat agravarea dezechilibrelor. Rezultatul este reducerea drastică a nivelului de trai şi a mijloacelor de subzistenţă ale lucrătorilor, la drama tinerilor şi a pensionarilor şi la creşterea dramatică a numărului de sorneri.

La fel, aşa zisele măsuri de flexibilizare a pieţii muncii, la care România a fost supusă atât de brutal anul trecut, nu au adus niciun loc de muncă în plus. Dimpotrivă, locurile de muncă se reduc cu rapiditate, iar cele care rămân sunt atât de precare, încât, pentru aproape jumătate din lucrătorii din România, nu  asigura nici măcar minimul supravieţuirii ziinice.
În aceste condiţii, distrugerea diaiogului social şi a negocierii colective, la toate nivelurile, duce la adâncirea sărăciei şi dezechilibrelor şi lasă angajaţii români în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile fundamentale, de a avea o minimă demnitate la locul de muncă.

Pentru că dorim locuri de muncă, dreptate socială şi solidaritate pentru toţi lucrătorii, solicităm: promovarea prin Ordonanţă de Urgenţă a modificărilor propuse de partenerii sociali la Legea dialogului social, pentru a asigura premisele unei reale protecţii a locului de muncă, a drepturilor fundamentale ale angajatului şi o relaţie echilibrată între angajat şi angajator;

Promulgarea, după consultări cu partenerii sociali, a unei Hotărâri de guvern pentru majorarea salariului minim garantat în plata pentru anul 2013. Acest act normativ este necesar pentru a asigura o anumită predictibilitate a climatului economic, astfel încât agenţii economici să-şi poate fundamenta bugetul pentru anul viitor;

Protecţie socială reală si adecvată;

O politică de ocupare activa, pentru crearea de locuri de muncă sustenabile şi păstrarea celor existente (spre exemplu în cazul privatizărilor);

Servicii publice şi sociale de calitate, accesibile tuturor;

Combaterea evaziunii fiscale.

Acţiunile de protest ale Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” reprezintă un semnal privind necesitatea implicării factorilor de decizie, la toate nivelurile, în rezolvarea cu prioritate a problemelor reale ale oamenilor”

loan Petrut Preşedinte UST-Filiala Alba CMS Cartel Alfa

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 mai: „Ziua Familiei” 2024 la Aiud. Familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, sărbătorite în cadrul evenimentului

Ziarul Unirea

Publicat

în

15 mai: „Ziua Familiei” 2024 la Aiud. Familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, sărbătorite în cadrul evenimentului Primăria municipiului Aiud organizează în data de 15 mai 2024 evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2024. Citește și: Ziua Familiei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea