Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: S-a dat startul pentru reabilitarea TRANSALPINEI DE APUSENI. Contractul de finanţare, semnat de Ion Dumitrel

Ziarul Unirea

Publicat

în

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel a semnat miercuri, 28 iunie, contractual de finanţare cu fonduri europene pentru Transalpina de Apuseni, prin care Alba primeşte 183,9 milioane lei din bani europeni.

“Dăm astăzi startul unui proiect foarte important – reabilitarea drumului județean 107I, de la Aiud și până aproape de Abrud – cunoscut și ca Transalpina de Apuseni datorită peisajului deosebit de frumos pe care îl străbate. Este un proiect ce va deschide noi perspective și va crea noi oportunități pentru numeroși locuitori din comunitățile aflate în zona traversată de drum.

Fie că e vorba de dezvoltarea turismului și a activităților economice, în general, sau doar de economiile făcute cu transportul, sunt sigur că efectele benefice ale acestei investiții se vor face resimțite rapid pentru locuitorii din Bucium, Ponor, Mogoș, Rîmeț și nu doar pentru ei.

Parteneriatul Consiliului Județean cu administrațiile locale a demonstrat încă o dată că împreună se pot face lucruri importante și mă bucur că avem astăzi onoarea de a fi noi cei care semnăm primul contract de finanțare din perioada de programare 2014-2020”, a precizat Ion Dumitrel.

Proiectul va fi implementat în judeţul Alba şi vizează modernizarea drumului judeţean DJ 107I: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Rîmeţ – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti – Bîrleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrleşti – Mogoş – Valea Albă – Ciuculeşti – Bucium – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat –DN74 (Cerbu), se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Astfel, vor fi modernizaţi 78,420 km de drum judeţean pe tronsonul 0+000 km-78+420 al DJ 107 I, vor fi amenajaţi 6,7 km de piste pentru biciclete, 12.610 mp de trotuare, 21 de staţii de autobuz şi se va asigura o semnalizare rutieră modernă, în vederea reducerii timpului de deplasare, a creşterii portanţei drumului, a reducerii consumurilor de transport şi a creşterii siguranţei de deplasare.

Valoarea totală a investiţiei este de 188.150.369,29 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 183.988.373,36 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Proiectul, care va deservi aproximativ 30.000 de locuitori, va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena, în 18-21 aprilie Echipa de volei feminin gimnaziu a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a câștigat turneul final de la Brăila și a devenit, pentru al doilea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea