FOTO: Ziua Internațională a Astronomiei la Cugir. Seară de informare şi familiarizare cu corpurile cerești
Cerul înnorat şi vremea de ploaie nu i-a oprit pe cugireni să se strângă în număr destul de mare la Stadionul Parc (Stadionul Nou), începând cu ora 19:00 pentru o seară de observatii astronomice şi informaţii din domeniu, organizată de Lucian Nicolae şi Gino Robert în colaborare cu Casa de Cultură Cugir.
La dispoziția celor prezenți la eveniment au fost puse 7 telescoape şi cu toate că condiţiile meteo au împiedicat observaţiile astronomice, organizatorii au fost plăcut surprinşi de interesul manifestat de cei prezenţi pentru telescoape şi pentru ce pot observa cu ele.
Cei mai norocoşi dintre participanţii la eveniment au avut totuşi o fereastră de 10 minute, în care au putut observa planeta Jupiter cu sateliţii săi şi Luna.
Organizatorii vor reveni cu telescoapele în oraş când condiţiile meteo vor fi favorabile, iar cei pasionaţi de astronomie se vor putea familiariza cu corpurile cerești.
“Mulţumim celor care ne-au ajutat la organizarea evenimentului, Casa de Cultură Cugir, doamnei Rodica Florea, Camelia Bartalics, Ştefan Fane Pop-Cot din Alba şi Dan-George Uza din Cluj care au venit cu support tehnic, Robert Giovano, Mihai Barbu. Au fost persoane care au aşteptat până la ora 23.00, le mulţumim pentru participare şi înţelegere,” au transmis organizatorii.
În 2015, clubul a fost prezent cu telescoapele şi la Alba Iulia de Ziua Internaţională a Astronomiei.
”Universul de lângă noi” este un club de astronomie pentru amatori din Alba Iulia și împrejurimi, care își propune să înfrumusețeze orașul prin evenimentele pe care le organizează: Ziua Astronomiei, ieșiri la observații cu ocazia anumitor evenimente astronomice.
Ziua internațională a astronomiei este sărbătorită de cluburi de astronomie, observatoare publice, planetarii și alte instituții de profil din întreaga lume, în locuri publice, prin prezentări, observații astronomice din mijlocul parcurilor, demonstrații sau alte activități.
[nggallery id=4275]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști pentru tâlhărie, după ce l-a bătut pe un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul. Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iunie […]
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul Un accident a avut loc luni, 30 iunie 2025, pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”. Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după […]
FOTO | Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni
Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni Cu ocazia împlinirii a 240 de ani de la Răscoala din 1784-1785 din Transilvania, la Roșia Montană, Câmpeni și Vadu Moților s-au organizat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe activități de cinstire și pomenire a eroilor martiri […]