Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO / VIDEO: Ziua Mondială a Apei celebrată la Sebeș. „Leaving no one behind – Apa pentru toți”, tema pentru anul 2019

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ziua Mondială a Apei se celebrează anual la 22 martie, pentru a atrage atenţia, la nivel mondial, asupra importanţei apei. Tema pentru anul 2019 este „Leaving no one behind – Apa pentru toți”.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, Primăria Sebeș, în parteneriat cu operatorul regional SC APA CTTA SA Alba și Direcția de Sănătate Publică Alba, au organizat manifestări în cadrul cărora participanții să conștientizeze importanța apei în viața de zi cu zi.

Printre cei prezenți s-au numărat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, Dorin Nistor primarul municipiului Sebeș și Ștefan Bardan, director al SC APA CTTA SA Alba.

În școli le vor fi prezentate copiilor, prin jocuri tematice circuitul apei în natură și cât de important este să știe de mici cum trebuie să avem grijă de mediul inconjurator, cât și o masă rotundă la care vor participa reprezentați ai instituțiilor locale și județene.

Pe data de 22 Decembrie 1992, în orașul Rio de Janeiro, în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, s-a luat decizia sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei. De atunci, în fiecare an pe data de 22 Martie se celebrează această zi.

În România Zilei Mondiale a Apei se sărbătorește din anul 1993.

În prezent se estimează ca peste 2 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă, fiindu-le afectate sănătatea, mijloacele de trai și educația. Anual aproximativ 19 milioane de decese premature sunt legate direct de impactul asupra mediului al exploatării necorespunzătoare a resurselor naturale.

Lucrul pozitiv vine de la ONU, mai exact din Obiectivul 6 din Agenda de Dezvoltare Durabilă, acolo unde se prevede ca până în anul 2030 fiecare persoană să aibă acces la apa de calitate. Un obiectiv îndrăzneț as putea spune, iar în același timp greu de realizat, trebuie să recunoaștem; totuși, aceste obiective mărețe ne motivează, ne fac sa cautam solutii si sa reflectam mai bine asupra importantei economisirii apei.

[nggallery id=6891]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea