Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO-VIDEO: POVESTEA minunată a centrului de călărie de la Leorinţ. Şase cai – cei mai buni „doctori” în tratarea copiilor cu dizabilităţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Povestea înfiinţării Centrului de agrement şi recuperare prin terapie de la Leorinţ, judeţul Alba Copii care au spus primele cuvinte pe cal • Ce înseamnă călăria terapeutică? • În ce cazuri este recomandată terapia cu cai? • Rezultatele înregistrate la copiii care practică hipoterapia. Efectele pozitive • Oameni implicaţi, proiect de succes – dezvoltare pe fonduri europene

„Aerul paradisului este cel care suflă între urechile unui cal!”. Pornind de la acest proverb arab vom încerca să vă prezentăm un material cu şi despre o familie din satul Leorinţ, comuna Rădeşti, judetul Alba, care, pe lângă pasiunea de a creşte acest animal, a dezvoltat un proiect de care beneficiază copiii cu handicapuri grave şi foarte grave. Recuperarea prin călărie este un subiect, putem spune „tabu” în România, cunoscut doar în trei judeţe la forma actuală.

centru calarie leorint50Acest tip de recuperare se mai practică în Constanţa şi Timiş, iar cu ajutorul familiei Balogh din Leorinţ şi judeţul nostru a fost pus pe harta României, acest proiect fiind un adevărat ambasador al zonei, al locului, al judeţului. Situat la câţiva kilometri de municipiul Aiud, satul Leorinţ a devenit cunoscut în România pentru acest centru de recuperare şi agrement prin călărie, dezvoltat de Csilla şi Csaba Balogh, într-un loc minunat, ferit de „vacarmul” cotidian al mediului urban. Soarele îşi trimite razele, care mângâie feţişoarele copiilor veniţi la Leorinţ, iar pe lângă nechezatul cailor, doar cântecul armonios al păsărilor se mai aude aici.

Recuperarea pe cal este atent supervizată de familia Balogh, dar şi de alte persoane specializate cuprinse în acest proiect. La baza de călărie vin părinţi cu copii din Alba, Cluj, Maramureş, Mureş şi chiar Bucureşti. Preţurile diferă de celelalte zone, iar copilaşii se simt extraordinar, departe de zgomotul şi agitaţia oraşelor.

Winston Churchill, fostul premier al Marii Britanii din perioada Primului Război Mondial, spunea că „Exteriorul unui cal exercită o influenţă benefică asupra interiorului unui om”. Spunem „Adevărat” după ce am aflat povestea fenomenului din Leorinţ. Copilaşi bolnavi, cu diferite diagnostice, precum autism, ADHD, sindrom Down, deficienţe locomotorii, logopedice etc., incluşi în proiect, vin în acest sat şi beneficiază gratuit de recuperare medicală. Problemele lor devin istorie în momentul în care ajung pe şa, iar personalul calificat pregăteşte exerciţii pentru a anima procesul de recuperare la care se folosesc cartonaşe desenate, mingi, cărţi de colorat, însă nu lipsesc exerciţiile kinetoterapeutice, care se fac tot în şaua patrupedului. Cei 6 cai ai familiei Balogh sunt antrenaţi special pentru acest proces, şi cu toate că acest animal nu este unul foarte inteligent, răspunde excelent la exerciţii. Însă nu numai copiii cu probleme ajung la Leorinţ, ci şi cei care doresc să fie iniţiaţi în tainele călăriei. Csilla Balogh, „creierul” acestui centru extraordinar, ne spune că „nimic nu este mai frumos şi mai îmbucurător decât atunci când vedem progresele, iar toată lumea se simte fericită când primim rezultate pozitive”.

Deşi puţine la început, rezultatele se văd. Tot doamna Balogh este cea care ne spune că „foarte mulţi copii au spus primul lor cuvânt în şaua calului”, lucru extraordinar pentru problemele pruncilor veniţi la Leorinţ. Evoluţia nu este una uşoară, caii au nevoie de toate condiţiile pentru a fi apţi pentru exerciţii, beneficiarii serviciilor au nevoie de echipamente specifice pentru a încăleca, iar personalul trebuie să fie bine instruit pentru a putea servi şedinţele de recuperare. Dar înainte să vorbim despre proiectul prin care au reuşit să se dezvolte, să povestim despre cum au pornit cei doi.

♦Povestea înfiinţării Centrului de agrement şi recuperare prin terapie de la Leorinţ
centru calarie leorint31Totul a început din pasiunea pentru animale şi dragostea faţă de copii a acestor oameni inimoşi din satul Leorinţ, Csilla şi Csaba Balogh. El, un mare iubitor de cai, ea, cu o slăbiciune aparte faţă de copii. Fără să se gândească că ajung să înfiinţeze un centru de agrement şi recuperare prin terapie, au pornit “la drum” în urmă cu 5 ani, când au plecat în Ungaria pentru a aduce câţiva ponei, promişi de o cunoştinţă. Întâmplarea a făcut ca atunci să ia legătura şi să-l întâlnească chiar pe preşedintele hipoterapeuţilor din Ungaria, de la care au cumpărat şi primii cai, după ce acesta le povestise despre terapie. Au început cu şedinţe cu doar 5 copii. “Am avut părinţi care au avut încredere în noi. Bineînţeles, la început am lucrat benevol. Nu am făcut asta pentru bani. Şi a dat rezultate. Odată cu aceşti copii, am crescut şi noi. Soţului meu întotdeauna i-au plăcut caii. A crescut pe lângă bunicul lui, care avea animale, şi de aici dragostea faţă de cai. Eu aveam dragoste faţă de copii”, ne-a povestit Csilla Balogh.

Csilla este şi logoped la Şcoala Gimnazială “Axente Sever” din Aiud. A lucrat cu copii cu dizabilităţi, cu sindrom Down şi autism, în cabinet, însă întotdeauna şi-a dorit să-i ajute mai mult, la un alt nivel. “La cabinetul de logopedie este un mediu închis, îi înveţi, dar nu mai repeţi că nu ai cum”, a spus aceasta. În timp, ea, împreună cu soţul ei, s-au specializat în gimnastică pe cal, călărie pedagogică şi dezvoltarea proceselor cognitive la copii cu dizabilităţi, iar astăzi, cei doi administrează un centru de agrement şi recuperare prin terapie şi se implică activ în diverse proiecte în acest domeniu. Pe lângă cei doi, la centru mai sunt angajaţi doi pedagogi de recuperare, un psiholog, un îngrijitor de animale şi un PR. Iar dacă la început efectuau şedinţe cu doar 5 copii cu dizabilităţi, astăzi, un număr de 60 de copii din toată ţara ajung la manejul de la Leorinţ, pentru terapie, agrement şi gimnastică pe cal.

“Aici încercăm să le facem viaţa mai frumoasă, să vadă viaţa şi din alt unghi, nu doar din acela de imposibilitate, de marginalizare. Să iasă şi ei în evidenţă. Prin evenimentele pe care le organizăm reuşim ca aceşti copii să fie acceptaţi de către ceilalţi. În urma terapiei, copiii devin mult mai curajoşi, au încredere în ei. În primul rând, noi avem în vedere ca aceştia să fie independenţi. Aşa cum ajung să ia hotărâri pe cal, încep să ia decizii şi în viaţă“, a explicat Csilla.

centru calarie leorint115În primă fază, la şedinţa de terapie, este important ca cei care lucrează cu copii să reuşească să-i ajute să urce singuri pe cai. Potrivit logopedului, asta înseamnă că deja copilul începe să ia decizii singur, unde pune mâna sau unde pune piciorul, etc. El, practic, începe să gândească şi îşi asumă deja o responsabilitate. După ce se urcă pe cal, în general se face încălzirea, începând de la cap până la picioare pentru a stimula sistemul muscular, iar în funcţie de dizabilitatea şi vârsta copilului, se aplică apoi exerciţiile, de vorbire, de gimnastică.

“În momentul în care copilul stă pe cal execută o mişcare tridimensională, care se propagă prin coloana vertebrală şi activează sistemul nervos central. Dacă se activează sistemul nervos central, atunci automat creşte atenţia, copilul începe să vorbească, îşi coordonează mult mai bine mişcările, iar toate acestea la un loc dau rezultate”, a explicat Csilla Balogh, logoped.

Activitatea centrului de la Leorinţ nu se rezumă doar la şedinţele terapeutice. Sunt organizate frecvent şi evenimente speciale. Unul dintre ele, desfăşurat recent, este “Pe cai toţi suntem egali”. Prin aceste evenimente se încearcă să se ofere copiilor şanse egale. Atât copii cu dizabilităţi, cât şi sănătoși, fără probleme, sunt implicaţi în competiţii, iar la final sunt premiaţi cu medalii, dulciuri şi primesc diplome.

Se întâmplă foarte des ca părinţii să-i sune pe cei de la centru să le mulţumească pentru ce au făcut pentru copiii lor. “Au fost mămici care au sunat să ne spună cum copilul lor a adormit cu medalia sub pernă. Pentru noi e o bucurie de nedescris”, a spus doamna Balogh.

Evoluţia copilului după şedinţele de terapie este urmărită şi acasă, cu ajutorul psihologului (Tunde Toth) de aici. După ce acesta ia parte la şedinţe, unde consiliază atât copilul cât şi părintele, se face o evaluare psihologică, iar în urma acesteia se întocmeşte un plan de intervenţie personalizat. Pe acest plan lucrează cu copilul, atât părintele, cât şi psihologul, pedagogul ş.a.

♦“Copii care au spus primele cuvinte pe cal”
Studiile ştiinţifice efectuate în decursul timpului au demonstrat efectele benefice pe care le poate avea un animal de companie asupra unei persoane singure, bolnave sau a copiilor cu diverse disfuncţii. Astfel, s-a constatat că animalele pot ameliora starea psihicului şi nivelul de comunicare interpersonal, pot spori încrederea de sine. Hipoterapia pare să fie extrem de eficientă. După câteva lecţii de echitaţie şi în doar câteva luni de antrenamente, copiii îşi dezvoltă în primul rând capacitatea de a comunica mai uşor cu cei din jur. De asemenea, sunt mai fericiţi, mai liniştiţi, încep să se bucure de fiecare zi. Csilla ne-a povestit că au fost copii care au spus primele cuvinte pe cal. “Sâmbăta trecută m-am bucurat enorm. Un băieţel, aflat la doar a treia şedinţă de terapie, şi care în toamnă a zis pentru prima dată numele lui, sâmbătă m-a strigat pe nume de pe marginea manejului. O altă fetiţă, cu tetrapareză, tot sâmbătă, a reuşit să-mi spună numele, mama ei fiind foarte mulţumită că în urma şedinţelor rezultatele au fost vizibile”, a spus aceasta.

♦Rezultatele pozitive, confirmate şi de către părinţii care îşi duc copiii la centrul din Leorinţ
centru calarie leorint35Szilard are patru ani şi jumătate. S-a născut cu picioruşele strâmbe, iar în urmă cu trei ani şi jumătate a fost operat la tendoane, la Târgu Mureş Părinţii l-au adus la hipoterapie în 2014, iar rezultatele s-au văzut după câteva luni de tratament. “De la vârsta de 8 luni şi până la un an şi jumătate, Szilard a fost adormit total o dată la două săptămâni, pentru operaţii şi pentru a-i putea pune picioarele în gips. De atunci a rămas în urmă mental şi are probleme cu echilibrul. De când face terapie, copilul şi-a revenit. Cel mai mult s-au văzut rezultate la mobilitate, dar acum este şi mai atent, a început să numere, să vorbeacă şi stă mult mai bine pe cal. Practic îşi mişcă toţi muşchii, este ca şi înotul”, a povestit tatăl copilului, Szocs Ferenc, din Rimetea. Dacă la început băieţelul a rezistat doar 15 minute pe cal, astăzi rezistă mai bine de o jumătate de oră, iar potrivit logopedului care lucrează cu el, are răbdare şi îl urmăreşte. Pe lângă terapia cu cai, Szilard face recuperări de 2-3 ori pe săptămână la un centru din Alba Iulia.

Şi Mihaela Maria Negoiţă, din Aiud, se declară mulţumită de rezultatele terapiei. Copilul dânsei are 11 ani şi suferă de encefalopatie sechelară lentă, după ce la naştere a avut un accident vascular. “Acumulează tot, însă nu vorbea şi nu făcea nimic singur. De când vine la terapie, a început să vorbească, este mai energic, are pretenţii la mâncare. E foarte fericit când aude de cai”, a povestit aceasta.

centru calarie leorint137Hipoterapia poate fi practicată de orice copil, chiar dacă este perfect sănătos. De exemplu, David Bardi, un copil de 4 ani şi jumătate din satul Leorinţ, nu suferă de nicio boală, însă avea instabilitate emoţională, era foarte timid şi îi era teamă. Mama lui ne-a povestit că de când face terapia cu cai vorbeşte mai mult, a prins încredere în el şi chiar merge singur la grădiniţă.

♦Ce înseamnă călăria terapeutică?
Hipoterapia sau terapia cu ajutorul unui cal implică aşezarea copilului pe cal şi răspunsul acestuia la cele trei mişcări de legănare ale calului, este terapia care foloseşte caii ca mijloc de stimulare a dezvoltării motorii, emoţionale şi sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Ajută în tratamentul neurologic şi neuromuscular. Pentru multe persoane cu dizabilităţi fizice călăria oferă o libertate pe care altfel nu ar fi cunoscut-o. Activitatea se desfăşoară în locuri special amenajate pentru terapie, sub îndrumarea specialiştilor.

Cei din cadrul centrului, Balogh Csilla (logoped) şi Csaba, dar şi ceilalţi angajaţi, psihologul, pedagogii de recuperare, au studii de specialitate şi lucrează individual cu fiecare copil. Astfel, ei au reuşit să promoveze această terapie neconvenţională şi să fie îndrăgită de către copiii care vin la acest centru într-un număr tot mai mare din: Aiud, Alba Iulia, Blaj, Ocna Mureş, Sebeş, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, chiar şi din Bucureşti, Constanţa sau Maramureş.

♦În ce cazuri este recomandată terapia cu cai?
Terapia ecvestră cu cai/ponei este recomandată mai ales copiilor cu probleme motorii cerebrale, pentru cei care suferă de scleroză în plăci. Pentru copiii mai dinamici calul este recomandat, deoarece ritmul paşilor lui este mai aproape de ritmul cardiac al mamei şi produce o senzaţie de relaxare accentuată. La Centrul de recuperare din Leorinţ ajung persoane cu dizabilităţi precum: autism, depresii, tulburări de comportament, tulburări de vedere, tulburări de creştere, de învăţare sau emoţionale, cu sindrom Down, hemipareze, afecţiuni ortopedice (amputaţii, scolioză, luxaţia congenitală de şold) sau neurologice (hidrocefalia, spina bifida, epilepsie, paralizii, scleroza multiplă, traumatisme cranio-cerebrale), distrofie musculară.

♦Etapele unei şedinţe de terapie: 1. Sosirea copilului la locul de călărie, unde se află manejul şi caii; 2. Activităţi de pregătire; 3. Urcarea pe cal; 4. Exerciţii care vizează obiectivele urmărite individual; 5. Încheierea activităţii hipice; 6. Însumarea impresiilor.

♦Rezultatele înregistrate la copiii care practică hipoterapia. Efectele pozitive
La nivel fizic: îmbunătăţirea echilibrului (mersul este mai sigur şi stabil); reducerea spasticităţii (tetrapareză, hemipareză – după câteva minute pe cal se relaxează muşchii); reducerea mișcărilor anormale (prin exerciţii se corectează); îmbunătăţeşte postura corpului (ţinuta corectă pe cal impune ca spatele să fie drept); dezvoltarea atenţiei (concentrarea mai bună prin parcurgerea unor paşi în timpul şedinţei); creşterea încrederii în sine (nu există cuvintele “nu pot“); dezvoltarea limbajului (învăţarea unor cuvinte noi şi pronunţarea corectă a celor cunoscute).

♦Oameni implicaţi, proiect de succes – dezvoltare pe fonduri europene
Implicarea familiei Balogh în acest tip nou de recuperare medicală din România a atras după sine recunoştinţa din partea persoanelor care puteau cu adevărat să îi sprijine în demersul lor de a-şi dezvolta proiectul.

centru calarie leorint133Costurile pentru echipamente, pentru hrana animalelor, pentru întreţinerea bazei din sat, pentru salariile personalului angajat, dar şi pentru dezvoltarea continuă a acestui proces sunt ridicate. Astfel, familia Balogh, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, a câştigat un proiect prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Deschiderea oficială a acestui proiect „SES-am deschide-te” (SES vine de la structuri de economie socială) a avut loc în 7 noiembrie 2014.

Ajutată de personalul Consiliului Judeţean Alba, familia Balogh a lucrat pentru a depune acest proiect aproape toată vara lui 2014, iar în septembrie au fost anunţaţi că sunt eligibili, au îndeplinit toate condiţiile şi vor avea un proiect finanţat prin fonduri europene. Noii SES, Asociaţia „RECUPERARE ŞI AGREMENT PRIN CĂLĂRIE” Leorinţ i-a fost aprobat un buget de 850.635 de lei. Acest fond a fost alocat până în luna octombrie. Din aceşti bani, familia Balogh și-a dezvoltat proiectul, iar banii au fost folosiţi astfel: lse va construi un grajd pentru animale (prioritatea numărul 1 a proiectului); lconstrucţia şi dotarea unor vestiare pentru beneficiari; lachiziţia unui cal (costuri de aproximativ 10.000 de lei); achiziţia de echipamente specifice (căşti, cizme, pantaloni, şei şi alte accesorii specifice pentru recuperare şi agrement); lsalariile celor 6 angajaţi (4 dintre aceştia provin din grupuri vulnerabile); schimburi de experienţe în ţară, seminarii şi „porţi deschise”, workshop-uri. „Cei de la Consiliul Judeţean Alba s-au gândit la noi şi pentru acest lucru le mulţumim foarte mult. Vă daţi seama că ne ajută foarte mult să ne dezvoltăm. Deşi proiectul  a fost finalizat în octombrie, noi avem obligativitatea să păstrăm angajaţii până în 1 octombrie 2016, dar bineînţeles că noi dorim să ne dezvoltăm, nu se pune problema să nu continuăm”, a precizat Csilla Balogh.

Terapia prin călărie de la Leorinţ este cea mai ieftină din ţară, sub preţurile centrelor de la Timişoara şi Constanţa. Centrul este deschis de luni până sâmbătă, iar şedinţele se fac pe bază de programare. O şedinţă de călărie pegadogică, ce durează o jumătate de oră costă 40 de lei, pentru o jumătate de oră de călărie-agrement trebuie să plătiţi 30 de lei, iar acelaşi timp pentru gimnastică pe cal (voltije) costă 40 de lei.

Copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani pot fi plimbaţi cu acest blând animal contra sumei de 20 de lei (15 minute). Am mai aflat că „Un cal minunat este întotdeauna o experienţă… o experienţă emoţională care nu poate fi exprimată în cuvinte”. La fel este şi experienţa de la Leorinţ. Visele oamenilor, ale părinţilor, ale copiilor sunt purtate în şaua unui cal, iar proiectul familiei Balogh este demn de toate aplauzele, recunoştinţa şi consideraţia!

Reportaj realizat de Alexandra MATEŞ și Tudor STAN

[nggallery id=202]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sute de persoane și mașini, verificate de polițiștii din Alba prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 35.000 lei și 2 permise de conducere reținute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sute de persoane și mașini, verificate de polițiștii din Alba prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 35.000 lei și 2 permise de conducere reținute Marți, 23 aprilie aprilie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea