FOTO, VIDEO. Podul peste râul Mureș de la Teiuș spre Căpud și Pețelca, folosit deja de oameni. Trecerea apei în mod arhaic, cu brudina, a devenit istorie
Așteptat de jumătate de veac de locuitorii din câteva sate, podul peste râul Mureș de la Teiuș spre Căpud și Pețelca, este deja folosit de oameni.
Trecerea apei în mod arhaic, cu brudina, a devenit istorie pentru locuitorii așezărilor de dincolo de Mureș. Dacă până acum tranzitul se făcea cu un bac care facilita transportul de pe un mal pe altul a unui număr redus de vehicule ușoare, precum și a localnicilor, lucrările în stadiu avansat permit deja accesul pietonilor pe pod.
Nici pe timpul comuniștilor, dar nici după revoluție, edilii care s-au perindat la conducerea orașului nu au reușit să îi scoată din izolare pe locuitorii localităților de dincolo de Mureș. Podul de la Căpud a fost construit cu bani de la Guvern, după ce orașul Teiuș a primit bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). El va avea o lățime 6,25 metri, din care 5 metri calea de rulare și restul trotuare.
”Prin realizarea podului, traficul în zonă va beneficia de condiții superioare de circulație, condiții care se vor concretiza într-o serie de avantaje economice, precum reducerea costurilor de exploatare a vehiculelor, viteză de parcurs sporită, deci o reducere a timpilor de parcurs și a pierderilor aferente. Beneficiile cele mai importante sunt cele din reducerea costurilor generate utilizatorilor de drum compuse din economii la costurile de operare ale autovehiculelor și economii la timpul de călătorie al pasagerilor”, se arată în descrierea proiectului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet”
Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet” În cadrul unei inspecții pe teren realizată alături de șefa lucrărilor de reabilitare, Viorela Florea, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat, vineri, 16 octombrie […]
29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?
Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]
FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea
Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]

