FOTO-VIDEO: PERICOL de explozie la Sebeş. Ţeava de gaz ce alimentează Ciserom, suspendată peste o firmă de vulcanizare, stă să se dărâme. „Nimeni nu ia nicio măsură”
De trei ani de zile, administratorul unei firme de vulcanizare din Sebeş, Aron Ordean, se confruntă cu o problemă „arzătoare”, ce ar putea crea chiar o nenorocire în rândul angajaţilor lui şi nu numai. O ţeavă de gaz, ce alimentează cunoscuta fabrică de ciorapi şi tricotaje Ciserom şi care trece prin curtea dânsului, „stă să se dărâme”. Suspendată pe nişte stâlpi de fier, nici aceia prinşi bine, ţeava poate fi atinsă de către zecile de camioane cu gabarit mare care trec zilnic prin curtea firmei, existând pericolul ca aceasta să explodeze. Deşi a apelat în nenumărate rânduri şi le-a atras atenţia atât autorităţilor locale, celor de la Eon Gaz, cât şi la cei care beneficiază de serviciile reţelei, proprietarul spune că aceştia „îşi aruncă răpunderea de la unii la alţii”, spunând că nu ţine de ei. Singura soluţie, şi aceea primită verbal, ar fi fost de la E.ON Gaz, ca printr-un proiect să-şi rezolve singur problema, suportând toate cheltuielile „pe barba lui”.
„Nu ştii dacă ţeava ţine stâlpul sau stâlpul ţine ţeava”, spune Ordean Aron, administratorul firmei care de câţiva ani de zile se plânge că ţeava de gaz, în lungime de 256 de metri, care traversează propietatea sa (ce acoperă 1,3 hectare) este în pericol de explozie.
“De câteva săptămâni, conducta de gaz s-a înclinat, după ce a fost lovită de un tir care venea la vulcanizare. Problema este că această ţeavă traversează proprietatea noastră. Noi funcţionăm aici cu o vulcanizare pentru camioane de mare gabarit şi există pericolul ca ţeava să fie lovită de tirurile care uneori ajung la noi încărcate cu marfă. Aici lucrează 30 de oameni, care sunt tot timpul în pericol. Situaţia e de-a dreptul tragi-comică: nimeni nu e proprietar al ţevii, noi suntem, că am moştenit-o. E.On Gaz nu are nici un document în acest sens, semnat de noi. Ţeava e înclinată cu 30 de centimetri, chiar şi un vânt puternic e posibil să o dărâme. Am făcut 4 sesizări la E.ON. Gaz, dar nu am primit nici un răspuns. Mai mult, ne-au spus să facem noi un proiect, pe cheltuiala noastră, pentru ca ţeava să fie îngropată în pământ, iar ei îl vor aproba. Lucrarea costă după mine aproximativ 15.000 de euro şi consider că nu e normal să investesc pentru E.ON. Gaz., E.ON. Gaz. să-şi facă treaba. Cei de acolo trebuie să ia măsuri , dar la noi, în România, se aşteaptă să se întâmple nenorocirea şi apoi se iau măsuri”, a explicat Aron Ordean, administratorul firmei SC Parpanghel SRL Sebeş.
Totodată, acesta a precizat că în adresă a menţionat că şi dacă se întâmplă să aibă loc vreun eveniment nedorit pe proprietatea dânsului nu v-a lăsa pe nimeni să intervină.” Să-şi oprească gazul de unde ştiu ei şi s-o ducă pe unde ştiu, pentru că este proprietatea noastră 100%”, a spus patronul firmei.
„Am făcut adresă şi la firma care foloseşte gazul pe această conductă, iar ei ne spun că este în administrarea celor de la E. On Gaz. Aruncă mâţa de la unii la alţii, nu vor să ia nicio măsură”, a mai spus Aron Ordean.
Precizăm faptul că ţeava nu pune în pericol doar cei 30 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în interiorul societăţii amintite, ci şi a altor locuinţe şi agenţi economici care se află sau funcţionează în zonă cu un total de aproape 200 de angajaţi.
Prin urmare, aşteptăm şi noi ca cei responsabili să ia măsuri acum, până nu este prea târziu. Ferească Dumnezeu de o explozie şi de consecinţele nedorite acesteia. Atunci cine va răspune?
[nggallery id=1267]
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Bucătăria tradițională a sașilor din Ardeal: Leveșul, mâncare din zeamă de varză murata și cârnați, specifică din Gârbova de Sebeș, remediu eficient pentru mahmureală
Bucătăria tradițională a sașilor din Ardeal: Leveșul, mâncare din zeamă de varză murata și cârnați, specifică din Gârbova de Sebeș, remediu eficient pentru mahmureală Bucătăria săsească din Ardeal reprezintă una dintre cele mai valoroase moșteniri culturale ale Transilvaniei. De-a lungul a peste opt secole, comunitățile de sași au dezvoltat o gastronomie pragmatică, bazată pe ingrediente […]
Lavanda, între pasiune și business | Albaiulianca Viorica Cristina Ciuca: „Acea apropiere de pământ, de mirosul ierbii și de ritmul anotimpurilor mi-a modelat, fără să știu atunci, drumul pe care aveam să-l aleg mai târziu”
Lavanda, între pasiune și business | Albaiulianca Viorica Cristina Ciuca: „Acea apropiere de pământ, de mirosul ierbii și de ritmul anotimpurilor mi-a modelat, fără să știu atunci, drumul pe care aveam să-l aleg mai târziu” În România produsele din lavandă sunt tot mai populare și chiar o afacere profitabilă, pentru oamenii care cultivă din plăcere. […]
FOTO | O fetiță de doar 11 ani, din Apuseni, realizează bijuterii și figurine din ipsos: ,,Am vrut să fiu diferită și să le fac eu așa cum îmi doresc”
O fetiță de doar 11 ani, din Apuseni, realizează bijuterii și figurine din ipsos: ,,Am vrut să fiu diferită și să le fac eu așa cum îmi doresc” La doar 11 ani, Sofia Doboș, o fetiță din comuna Poșaga, județul Alba reușește să aducă un strop de culoare în viața oamenilor prin obiectele pe care […]







