Operaţiune de salvare mai puţin obişnuită pentru pompierii din Câmpeni: o căprioară, rămasă prizonieră într-un sloi de gheaţă a fost salvată de pompieri.
Stația de Pompieri Câmpeni a intervenit marți la amiază pentru salvarea unei căprioare blocate într-un sloi de gheață pe valea Caselor în orașul Câmpeni.
Animalul a fost scos de către salvatori din apele înghețate și adusă în siguranță pe uscat sub privirile a zeci de oameni adunați să vadă operațiunea inedită de salvare.
Căprioara a fost predată paznicului de vânătoare pentru a fi eliberata in pădure.