Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO-VIDEO: Lecţii de istorie vie în Cetatea Alba Carolina. Spectacole cu Legiunea a-XIII-a Gemina şi Lupii Apoulonului, în fiecare vineri

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Lectie de istorie vie in Cetatea Alba Carolina062Vineri seara, albaiulieni dar şi turişti au asistat curioşi şi entuziaşti la prima lecţie de  istorie vie din acest sezon turistic cu şi despre Legiunea a XIII-a Gemina şi Lupii Apoulonului. Pentru că vremea a fost ploioasă, spectacolul ce iniţial trebuia să se desfăşoare în aer liber, la Poarta a IV-a a Cetăţii, s-a ţinut în Sala Unirii. În cadrul unei frumoase poveşti spuse de împăraţii romani Publius Elius Hadrianus şi Caesar, cunocuţi în viaţa de zi cu zi ca Tudor Roşu şi Liviu Zgârciu, cei prezenţi au aflat istoria celor două trupe, detalii despre armamentul din dotare dar şi tehnici de luptă ale dacilor şi romanilor. De la cei mici la cei mari, cu toţii au stat ochi şi urechi, iar la final nu au ratat ocazia de a se fotografia cu ei.

În această vară, albaiulienii şi turiştii ce vor vizita Cetatea, au ocazia să urmărească peste 20 de episoade, ce vor trece în revistă istoria Romei de la fondarea ei şi până la căderea Imperiului Roman de Apus. Cele două trupe de romani şi daci, Legiunea a XIII-a Gemina şi Lupii Apoulonului dar şi alte personaje antice vor fi prezente în fiecare vineri, de la ora 21.00, pe platoul din faţa Porţii a IV-a a Cetăţii, unde vor da viaţă unor poveşti, lupte şi demonstraţii militare din vechiul Apulum.

Lectie de istorie vie in Cetatea Alba Carolina067La primul spectacol de vineri seara, vremea neprielnică de afară nu i-a împiedicat pe istoricii muzeului albaiulian şi cele două trupe de romani şi daci să ofere publicului “o mică parte” din istoria vechiului Apulum. Aceştia au găsit soluţia rapid şi au mutat spectacolul la Sala Unirii. Aşa se va întâmpla de fiecare dată de acum încolo dacă vremea va fi capricioasă, pentru ca turiştii care vin special să nu piardă aceste evenimente.

De la poveşti despre începutul oraşului legat de venirea Legiunii a XIII-a Gemina, în 106 după cucerirea Daciei de către romani, urmele lăsate de daci în judeţul Alba, în cele trei centre, la Cugir – Singidava, la Căpâlna, respectiv la Apulum – Piatra Craivii, sau reprezentările de pe Columna lui Traian, cel mai fidel izvor al războaielor daco-romane, de toate le-au fost prezentate publicului în locul încărcat de istorie, Sala Unirii, ce pe vremuri a fost centrul castrului roman construit de Legiunea a XIII-a Gemina.

De asemenea, spectatorii au aflat care a fost rolul fiecărui membru al trupelor, dar şi detalii despre echipamentele din dotare: lorica din solzi de metal, scuturile, arcurile ce aparţineau dacilor sau chiar şi coiful care a făcut parte din recuzita filmului despre daci, regizat de Sergiu Nicolăescu, precum şi stindarul legiunii, galea (casca), lorica (cămaşa de zale) sau gladius – sabia dreaptă a romanilor.

Lectie de istorie vie in Cetatea Alba Carolina056Doi dintre cei mici au fost invitaţi în faţă şi au putut da chiar ei comenzi soldaţilor din legiune în locul centurionului. La comanda lor, „muta locum” „percute”, „move”, „sta”, “testudo” sau altele, legionarii au oferit celor prezenţi şi un mic spectacol în mişcare.

Cele două trupe de romani şi daci formate din voluntari şi angajaţi ai muzeului albaiulian vor putea fi văzute în fiecare vineri din acest sezon turistic, în cadrul unor prezentări istorice ce vor avea loc de la ora 19.00, la Poarta a IV-a a Cetăţii Alba Carolina.

De asemenea, în fiecare weekend, albaiulienii şi turiştii vor putea asista la schimbul Gărzii Cetăţii Alba Carolina. Vinerea va avea loc ceremonialul cu torţe de la ora 21.00,  iar sâmbăta tot de la ora 21.00, este ceremonialul gărzii cu salve de tun. Vedeţi aici cum s-a desfăşurat primul ceremonial de seară cu salve de tun al Gărzii.

Potrivit Primăriei Alba Iulia, aceste spectacole, atât cele de renactament antic cât şi schimbarea gărzii, vor avea caracter de permanență în weekend până la sfârșitul lunii septembrie.

[nggallery id=1616]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Elevii de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, activități de ecologizare în zona râului Ampoi

Unirea Ziarul

Publicat

în

Elevii de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, activități de ecologizare în zona râului Ampoi Elevii de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au continuat seria activităților de ecologizare, de această dată în zona râului Ampoi: ”Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea