Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, vineri în jurul prânzului, la ieșirea din Alba Iulia spre Teiuș.
Este al doilea incendiu de vegetație semnalat în cursul zilei, în municipiu.
În jurul orei 11.20, Detașamentul de pompieri Alba-Iulia a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată din municipiul Alba-Iulia, de pe strada Tudor Aman.
De asemenea, tot vineri, a izbucnit un alt incendiu în localitatea Cut. Aici a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cut în cooperare cu Garda de intervenție Sebeș, cu o autospecială.