Redacţia ziarului Unirea, a fost colindată în această dimineaţă de 16 membri, care fac parte din Corul Bisericii Ortodoxe Hramul „Sfântul Nicolae” din localitatea Ohaba.
De altfel, acest grup de colindători nu este străin ziarului Unirea, fiind prezent de mai bine de cinci ani. Coordonaţi de părintele Mihălţan Vasile, consătenii au interpretat trei colinde tradiţionale vechi care au fost păstrate în decursul anilor şi se cântă în bisericile ortodoxe.
Aşa cum este obiceiul, oaspeţii au fost serviţi cu produse tradiţionale.