FOTO/VIDEO: Cheile Vălișoarei și frumusețea lor sălbatică. O rezervație naturală unică, într-un loc de vis
Cheile Vălișoarei și frumusețea lor sălbatică. O rezervație naturală unică, într-un loc de vis
Cheile Vălișoarei alcătuiesc o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip botanic și geologic, situate în estul Munților Trascău, în partea sudică a Depresiunii Râmetea, în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Livezile.
Cheile Vălişoarei sunt considerate unele dintre cele mai interesante din valea Aiudului, principala lor atracţie fiind rezervaţia naturală bogată în plante rare, dar şi peşterile în care trăiesc specii de nevertebrate şi lilieci, pe cale de dispariţie.
Terenul sărac în humus a favorizat dezvoltarea unor plante extrem de apreciate de iubitorii lecţiilor de botanică: garofiţa albă de stâncă, feriguţa sau colilia. Spre dezamăgirea celor care ar dori să se avânte prin cele mai misterioase puncte ale zonei, rezervaţia poate fi vizitată doar pe o potecă special amenajată, marcată cu punct roşu.
Pe lângă faptul că este o rezervaţie naturală botanică, zona cheilor Vălişoarei are şi o importanţă geomorfică.
Astfel, cheile au fost sculptate de-a lungul timpului în calcar jurasic monolitic de râul Aiud şi au o lăţime de la 25 până la 150 de metri şi o înălţime maximă de 150 de metri, iar pereţii lor ascund peşteri, bolţi, arcade şi alte formaţiuni carstice.
Există două variante de a ajunge la rezervaţia din Munţii Trascăului, aflată la sud de Depresiunea Rimetea, în funcţie de zona din care pornim.
Dinspre Aiud, putem merge pe drumul spre Buru până la kilometrul 14, de unde începe drumul între chei, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. Drumul care vine dinspre Turda ajunge exact în partea de nord a cheilor şi este o variantă foarte bună de acces.
Cei care au în dotare un dispozitiv GPS, pot respecta coordonatele 46,2240 N şi 23,3530 E.
Pentru a porni în voie în drumeţii şi trasee montane, prin rezervaţia naturală Cheile Vălişoarei, trebuie neapărat să găsim cel puţin un loc în care să înnoptăm, iar zona Apusenilor nu duce lipsă de cabane şi pensiuni, cu rezerva că unele dintre ele au o limita minimă de două nopţi de cazare.
În Vălişoara, la 15 kilometri de Aiud, se poate porni către rezervaţie pe jos, dar şi către mănăstirea Râmeţ, Remetea şi Magina, aflate în imediata apropiere.
Amatorii de senzaţii tari vor fi bucuroşi să afle ca în această zonă a Munţilor Trascăului se organizează zboruri cu parapanta şi chiar în Cheile Vălişoarei se poate poate ateriza.
Dacă ajungeţi în zonă, ţineţi minte: Cheile Vălişoarei mai sunt cunoscute de localnici şi drept Cheile Poienii sau Cheile Aiudului.
Sursa: turism-transilvania.ro
[nggallery id=6431]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]