Curier Județean

FOTO| Unirea din 1859, primul pas spre formarea României Mari – moment celebrat la Teiuş

Ioana Oprean

Publicat

în

Unirea Principatelor Române din 1859, primul pas spre formarea României Mari – moment celebrat la Teiuş

La Liceul Teoretic din Teiuş, marcarea evenimentelor cu semnificaţie istorică prin manifestări specifice, este deja o tradiţie. La început de an, data de 24 ianuarie ne oferă prilejul rememorării evenimentelor petrecute în urmă cu 161 de ani, când Moldova şi Ţara Românească s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, prin dubla sa alegere în 5 ianuarie la Iaşi şi în 24 ianuarie la Bucureşti.

Petrecerea Divorțaților

Pentru a păstra vii în memoria noastră evenimentele petrecute atunci, am iniţiat un proiect intitulat „Mica Unire – oameni, fapte, locuri”, pe care l-am realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Teiuş şi cu Biblioteca orăşenească Teiuş. Această activitate este parte integrantă a Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), Schema de Granturi pentru Licee. Acordul de grant nr. 272/SGL/RII din data de 01.10.2018 a fost semnat pentru subproiectul „SCOP – Susținere. Consiliere. Orientare. Progres.

Activităţile desfăşurate în 23 ianuarie au avut atât caracter ştiinţific -comunicări ştiinţifice, PPT-uri, colaje – inspirate din evenimentele unirii, cât şi activităţi artistice – cântece, poezii, desene.

Citește și:  Moș Ion Roată și Unirea referat – cum s-a făcut Mica Unire de la 1859 sau povestea ţăranului „cu un car de minte”

Evenimentul a fost marcat atât la nivel de ciclu de învăţământ primar şi gimnazial cât şi liceal prin prezentarea semnificaţiei istorice a zilei de 24 ianuarie 1859, realizată de profesor Nicoleta Cîmpean, iar apoi, toţi ce prezenţi s-au prins într-o horă a unirii.

La această manifestare au fost prezenţi, pe lângă elevii şi profesorii liceului şi primarul oraşului Teiuş, domnul ing. Mirel Vasile Hălălai cât consilieri locali şi reprezentanţi ai Primăriei Teiuş .

Prof. Nicoleta Cîmpean

[nggallery id=7665]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult