Întâia întrecere oficială din acest an, Cupa României la box pentru tineret de la Brăila a fost una prolifică pentru pugiliştii legitimaţi la CS Unirea Alba Iulia, toţi trei participanţii reuşind să urce pe podium. Zestrea boxerilor pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Paştiu, ajutat de instructorul Zoltan Boldiszar a cuprins o medalie de argint şi două de bronz.
Dar iată rezultatele înregistrate: *Florin Nicula (17 ani) – elev la Colegiul „Dorin Pavel” Alba Iulia, medalie de bronz la categoria 64 kilograme, fiind învins în semifinale de viitorul campion, Gheorghe Ninel (Dinamo);
*Ion Pleş (17 ani) – LPS Alba Iulia, medalie de bronz la categoria 52 kilograme, eşec cu „cântec” în meciul din penultimul act, cu Sorin Pănoiu (Olimpia Bucureşti), arbitrii respectivi fiind ulterior suspendaţi;
*Alexandru Precup (17 ani) – Liceul Teoretic Teiuş, a terminat pe poziţia secundă la categoria +91 kilograme, înfrângere în finală cu Firat Yaldiz (CSM Târgovişte). „Am avut trei competitori şi toţi au devenit laureaţi, dar puteam cuceri chiar şi medalii de aur, dacă arbitrajele erau corecte. Florin Nicula a pierdut la «mustaţă», decizia fiind una interpretabilă, dar Ion Pleş a fost furat ca în codru în semifinală”, a declarat antrenorul Nicolae Paştiu (CS Unirea Alba Iulia). Competiţia a reunit peste 100 de boxeri, la 10 categorii de greutate, Cupa României contând drept criteriu de selecţie în vederea Campionatelor Mondiale de tineret din luna aprilie, din Bulgaria.
*Ion Pleş la lotul naţional
Deşi furat în semifinale, albaiulianul Ion Pleş a fost convocat la lotul României de tineret, care în această perioadă să pregăteşte în Bulgaria pentru Mondialele din ţara vecină. Competitorii din Cetatea Marii Uniri au primit sprijin din partea conducerii CS Unirea Alba Iulia şi firmei Livio Dario, însă sărăcia afectează din plin performanţa. „Rog autorităţile locale să sprijine boxul, o ramură olimpică cu rezultate extraordinare pentru Alba. Nu putem fi lăsaţi la nesfârşit să ne chinuim”, a concluzionat maestrul Paştiu, cel care a făcut istorie în ultimele decenii în boxul din judeţ.
2 Comentarii
BRAVO BAIETI, BRAVO PASTIU
de ceilalti ce pot sa zic(autoritati),rusine
Bravo Pastiu ! Daca ar mai fi vreo 3-4 ca el si la alte sporturi am avea cu ce sane laudam. Dar li se baga bete in roate de peste tot.
Comentariile sunt oprite