FOTO| Tradiția clăcii, reînviată într-o comună din Alba: Femeile, chemate la spălat lâna, ca odinioară

FOTO| Tradiția clăcii, reînviată într-o comună din Alba: Femeile, chemate la spălat lâna, ca odinioară

Conservarea memoriei culturale a satului este una dintre prioritățile doamnei Maria Anca, din Livezile, județul Alba. Astfel, joi 2 noiembrie, femeile din comună au fost chemate la clacă, pentru a duce mai departe și a păstra vie tradiția spălatului lânei.

”Da, făcutu-am și pe asta!!! Adică am spălat lâna în claca, nu de alta, dar să nu uităm cum se spală lâna”, a scris Maria Anca pe Facebook.

În anul 2021, a primit titlul de Tezaur Uman Viu al județului Alba și a fost singurul reprezentant al județului Alba în grupul de lucru care a documentat dosarul UNESCO pentru ia cu altiță, intrată în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanității, la 1 decembrie 2022. Ca urmare a acestei activități a dobândit titulatura de purtător de competențe, fiindu-i astfel recunoscută calitatea de persoană care descoperă, studiază și reface cusătura tradițională, dând-o apoi mai departe, prin a-i învăța și pe alții.

Claca a fost, întotdeauna, una dintre formele cele mai populare de întrajutorare din lumea satului românesc. În vremea cositului, a prășitului sau a seceratului, pentru deșfăcatul porumbului sau pentru torsul lânii, pentru făcutul vălătucilor, când își ridicau sau acopereau casele, românii apelau la ajutorul consătenilor, organizând câte o ”clacă plină de veselie și aducătoare de spor cu cheltuială puțină”. Clăcile erau întotdeauna și un prilej de veselie, fie că cel care chema în clacă tocmea sau nu lăutari. ”La clăcile acestea, fetele veneau însoțite de mamele lor întotdeauna. Clăcile fără lăutari erau mai mici, cu mai puțină gălăgie, dar la acestea se torceau poveștile cele mai mândre în care năsdrăvanii sar călări printre stele până la cer”.

Claca nu era doar, însă, doar un prilej pentru a petrece. Era, în primul rând, o sărbătoare a muncii făcute în comun, într-o atmosferă de voie bună. Pentru că ”lumea adunată muncește cu mai mult spor și mai repede în gluma spumoasă a flăcăilor ațâțați de râsetele fetelor, în snoavele povestite cu zâmbet de unchiaș hârșit ascuns pe sub mustăți stufoase și cărunte de cei vârstnici, în cântecele de dor și de dragoste ale fetelor, care răscolesc și infioară pe cei tineri, în glasul viorilor, când sunt țigani lăutari”.

Obiceiurile și tradițiile vechi fac parte din ființa și voința oamenilor locului, demni urmași ai strămoșilor, ce le-au lăsat spre păstrare valori materiale și spirituale de necontestat.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---