FOTO ȘTIREA TA| ”Nu mai pot să deschid o fereastră și sunt mulți ȘOBOLANI”: Locuitorii din Ighiu, în pragul disperării din cauza gunoaielor. Ce spune primarul comunei
FOTO ȘTIREA TA| ”Nu mai pot să deschid o fereastră și sunt mulți ȘOBOLANI”: Locuitorii din Ighiu, în pragul disperării din cauza gunoaielor. Ce spune primarul comunei
Un locuitor al localității Ighiu a trimis pe adresa redacției mai multe fotografii în care prezintă situația tomberoanelor din localitate, pline până la refuz.
”Aceste tomberoane se află în fața porții mele. În general sunt 5 tomberoane în acest loc, care mai tot timpul sunt pline cu gunoi, miros extrem de urât și colac peste pupăză, sunt mulți șobolani. Tot pe aceeași strada locuiește și primarul localității Ighiu, la 120 de metri de tomberoane. Am vorbit cu dânsul dar nu a făcut mai nimic, a chemat mașina de gunoi dar după 2 zile totul era la loc.”
Situația este agravată și de mirosul extrem de urât care se răspândește în jurul acestor tomberoane și care afectează calitatea vieții locuitorilor; ”Gunoiul se ridică odată pe săptămâna iar în restul timpului nu pot să deschid o fereastră în casă, pentru că intra mirosul în casă . Nici măcar hainele nu le mai pot scoate la uscat, se îmbâcsesc de mirosul de gunoi”, a spus cetățeanul, adus la capătul răbdărilor.
Primarul comunei se apără și spune câ în acele containere ar trebui să se arunce doar deșeurile colectate selectiv: ”Acele tomberoane sunt destinate colectării selective iar gunoiul selectiv se ridica la doua săptămâni . Este normal sa fie pline și este bine , asta înseamnă că încet-încet oamenii se civilizează și duce gunoiul unde trebuie. Cât despre șobolani, nu este adevărat, nu este niciunul, dar vedeți, așa sunt oamenii, bine că nu a spus că vine și ursu la tomberoane.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie
Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]
VIDEO ȘTIREA TA | Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții
Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții Dimineață de coșmar pentru șoferii din Alba Iulia! Marți, 13 octombrie, o zi cu ghinion încă de la primele ore ale dimineții, când […]

