FOTO| Șezătoare la Expoziția Etnografică din Rădești: Cusături, cântec, joc și poveste la pupuri cu „curechi” și pancove dolofane

Identitatea unei nații se păstrează în tot ceea ce are mai valoros, cultura sa. Această responsabilitate a transmiterii și păstrării valorilor revine generației adulte. Un act de cultură s-a realizat la Expoziția Etnografică a comunei Rădești, expoziție găzduită de școala din satul Leorinț, și nu întâmplător.

Sâmbătă, 15 februarie, 2020, la inițiativa familiei Stoica Alin și Liana, instructorii Ansamblului Flori de mai, sala amenajată ca o odaie țărănească a prins viață prin prezența copiilor comunității. Sufletul acțiunii a fost doamna Liana Stoica, instructor-coordonator al Ansamblului, secondată de doamna custode al muzeului, Simona Coza, în rolul de gazdă. Alături de copiii ansamblului, elevi din comună, au participat și alți elevi ai Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” Rădești, însoțiți de învățătoarea lor, doamna Cornelia Milea.

Invitați de onoare au fost doamna Maria Anca, meșter popular din satul Livezile și domnul Teodor Laurean, poet, fiu al satului Meșcreac. Acțiunea s-a desfășurat sub forma unei șezători tradiționale, cu tot ce implică aceasta: lucru de mână (cusături), cântec, joc și…poveste. Gazda a frământat și copt pupuri cu „curechi” și cu brânză, pancove dolofane pudrate.

Momentele de folclor au deschis și destins atmosfera,ne- au dus înapoi, în timpuri apuse, când se păstrau cu sfințenie rânduielile comunității. Georgiana Vesa și Daria Hopârtean ne-au purtat pe aripile doinei și cântecului de joc din lungile seri de iarnă, când fetele și feciorii satului se adunau la un loc. Dar nu oricum și nu degeaba: fetele își coseau iubirea, speranța și dorul pe ie, în plăcuta companie a feciorilor.

Se spune, pe drept cuvânt, că pe ia românească e înscris ADN-ul neamului, în simboluri care și-au păstrat semnificația prin vremuri (sau nu?). Și dacă această tradiție se transmite nealterată de la o generație la alta, înseamnă că mai avem speranța că nu ne vom risipi în vârtejul modernității. Rolul acestei „predări de ștafetă” a revenit invitatei, doamnei cu mâini de aur, care a spus povestea fiecărui element-simbol de pe ie, expunând modele din zona etnografică din jurul Aiudului. ”Umărașele” și ”râurile” de pe ie au impresionat pe tinerii învățăcei, care, cu mânuțe tremurânde, au cusut cu fir negru pe pânza albă primele cruciulițe dintr-un viitor „râu”.

Din timp în timp, în pauza de lucru, se mai încinge un joc de învârtită tacticoasă, o hațegană sprințară sau o frumoasă horă românească, bătute de pașii mici de copii. Artist al cuvântului, poetul Teo Laurean a demonstrat că este și un bun dansator. A uimit prin vivacitatea cu care a jucat haidăul, dans fecioresc specific zonei, confirmând strigătura „Ridică-te grindă-n sus/ Să nu zici că nu ți-am spus!” și câștigând instantaneu adepți.

Și ce cade mai bine după joc decât să asculți în tihnă versuri frumos create și cu patos recitate de însuși autor. Câteva versuri, în stil popular au fost doinite, „ca pe ceglău”, într-o neaoșă limbă românească ardelenească.

Șezătoarea s-a încheiat cu îndemnul de a fi păstrate tradițiile populare nealterate. Glasurile cristaline și pline de emoție ale copiilor au răsunat în cântecul „Nu uita că ești român!”. La următoarea șezătoare vor fi invitați și bunicii. A fost doar un prim pas.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News