FOTO / Serbările Unirii în 1929. Cum au sărbătorit peste 300.000 de oameni la Alba Iulia zece ani de la Marea Unire

Cum au sărbătorit peste 300.000 de oameni la Alba Iulia zece ani de la Marea Unire?

La 10 ani de la Marea Unire din 1918, România a organizat manifestări impresionante. La evenimente din 1929 au participat peste 300.000 de oameni. Ceremonii importante s-au desfăşurat la Bucureşti şi în multe alte oraşe. Ochii tuturor s-au întors însă din nou spre Alba Iulia, oraşul-simbol al Unirii.

Timpul scurt şi disputele politice n-au mai permis o schimbare la faţă ca cea prilejuită de încoronarea regelui Ferdinand, dar au făcut din oraşul de pe Mureş teatrul celei mai grandioase adunări din câte avea să cunoască România vreodată.   Evenimentele din anii 1928-1929 au purtat în mod fatal marca politicii de partid. Vintilă Brătianu moştenise în 1927 conducerea Partidului Naţional Liberal şi a guvernului României de la Ion I. C. Brătianu. El nu avea însă charisma cu care fratele său defunct ar fi fost în stare să atragă sute de mii de români la mari serbări naţionale. De aceea, s-a mulţumit să-şi lase în umbră partidul uzat de o guvernare aproape neîntreruptă timp de zece ani.

El a învestit şi a subvenţionat societatea culturală transilvăneană „Astra”, aureolată de un prestigiu dobândit în aproape şapte decenii, să organizeze Serbările Unirii. Oamenii politici ardeleni veneau însă din urmă cu sentimente naţionale dublate de o vie ambiţie politică. „Serbarea libertăţii Ardealului se va face de către cei ce au făcut Unirea”, proclama ziarul oficial al Partidului Naţional Ţărănesc în numele lui Iuliu Maniu. Acesta a fost numit prim-ministru la 10 noiembrie 1928, rămânându-i prea puţin timp pentru a celebra împlinirea celor zece ani de la Unire la 1 decembrie 1928. De aceea, marile serbări au fost amânate, urmând să cunoască o fază oficială la Bucureşti, în 10 mai 1929, şi una principală, fastuoasă, la Alba Iulia, în 20 mai, acelaşi an.

Realizările durabile, monumentale, prilejuite de Serbările Unirii, au fost puţine. Ele s-au datorat societăţii „Astra”, dar au fost susţinute financiar de guvern. Este vorba de cele patru inscripţii din Sala Unirii, săpate în marmură de Carrara, reproducând Rezoluţia Marii Adunări Naţionale şi documente legate de participarea României la Primul Război Mondial. Mai important a fost însă Muzeul Unirii, instalat în aripa nordică a Catedralei Încoronării şi rămas până în 1938 în custodia „Astrei”. Construcţiile destinate în mod direct serbărilor au avut o viaţă de o zi. Ele au constat în două tribune, lungi fiecare de 200 de metri, destinate să-i adăpostească pe toţi oficialii. Elemente de butaforie – două arcuri de triumf – au fost amplasate, unul pe Platoul Romanilor, celălalt în oraşul de jos, primul în locul principal, al doilea în cel secundar al defilării.

Dintre notabilii prezenţi trebuie amintiţi mai întâi reprezentanţii Casei Regale: regele Mihai, de opt ani neîmpliniţi, regina Maria şi regina-mamă Elena. Urmau membrii Regenţei, patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae şi Gheorghe Buzdugan. Pentru prim-ministrul Iuliu Maniu era a doua zi de mare glorie la Alba Iulia, după 1 decembrie 1918. El era însoţit de colegii săi de partid şi de guvern, Alexandru Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad, Ion Mihalache şi alţii. Dintre demnitarii civili şi militari au mai fost de faţă Nicolae Iorga, generalii Constantin Prezan şi Traian Moşoiu. Cea mai surprinzătoare prezenţă a fost cea a grupului delegaţilor societăţilor româneşti din Statele Unite ale Americii care au fluturat la Alba Iulia cele 150 de steaguri ale organizaţiilor lor de peste Ocean.

În zilele de 17-19 mai, 50 de trenuri au adus grupuri din toate zonele ţării. Ziarele cele mai moderate au scris de 300.000 de participanţi, dar s-a vorbit şi de patru sau cinci sute de mii. Ca de obicei în astfel de situaţii, o evaluare exactă este imposibilă şi cea mai decentă estimare ar putea consta într-o medie ponderată a datelor de mai sus. Adunările oficiale au avut loc în Sala Unirii şi în Catedrala Încoronării. O noutate tehnică a constat în megafoanele amplasate pe clopotniţa catedralei şi datorită cărora discursurile rostite în interior au putut fi auzite la o distanţă de câţiva kilometri. Poporului i-au fost destinate defilările militare, cortegiile care ilustrau întreaga istorie naţională, de la daci la epoca Unirii, de asemenea cortegiile etnografice ale provinciilor româneşti. Între alţii, au defilat arcaşii Bucovinei.

Ca şi serbările jubiliare din 1906 de la Bucureşti sau încoronarea regelui Ferdinand în 1922, Serbările Unirii din 1929 au urmărit să-i formeze publicului numeros o percepţie asupra unei unităţi lingvistice şi culturale; de asemenea, să-i inducă ideea de curând cultivată asupra existenţei unei evoluţii istorice care trebuia, în mod necesar, să aibă ca deznodământ unirea tuturor românilor. Autoritatea, democraţia şi chiar integritatea noului stat au fost puse însă la încercare de puterile europene şi euroasiatice ostile, de criza economică şi de un nou război mondial care avea să întunece în scurt timp orizontul.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---