FOTO: ”Școala altfel” la Clubul Copiilor din Aiud: Recitaluri, ateliere, coșulețe de Paște, desene pe asfalt și alte activități
Clubul Copiilor Aiud a desfășurat luni, 18 aprilie, diferite activități în cadrul programului ”Școala Altfel: Să Știi mai multe, să fii mai bun!”, la care au participat copiii înscriși în cadrul cercurilor, dar și elevi de la Colegiul Național “Titu Maiorescu” și Școala Generală cu clasele I-VIII ”Axente Sever” din Aiud.
Activitățile s-au desfășurat pe ateliere, confectionând coșulete de Paște, mascote de primăvară, pictură și grafică pe teme de primăvară, precum și o multitudine de desene pe asfalt.
Pe timpul activităților, un frumos recital a fost susținut de copiii din cadrul cercului de muzică, interpretând piese de muzică rock, jazz și muzica populară.
”Considerăm că a fost un bun prilej de a ne populariza activitățile desfășurate în cadrul cercurilor de la Clubul Copiilor, activități gratuite pentru toti copiii doritori din oraș”, a transmis reprezentantul Clubului de Copii din Aiud.
Activitatea de luni a fost încheiată cu succes, printr-o horă mare în care s-au prins toți copiii participanți la cercuri. (C.M.)
[nggallery id=1964]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză
La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză Vineri, 2 octombrie 2026, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș s-a desfășurat o întâlnire culturală cu traducătorul integralei liricii lui Lucian Blaga în limba franceză, Jean Poncet. În public s-au remarcat elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș și ai Liceului Tehnologic […]
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
