Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Săptămâna prevenirii criminalităţii la IPJ Alba – 25 mai 2018 – zi dedicată siguranţei rutiere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ultima zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost dedicată siguranţei rutiere. Poliţiştii au fost prezenţi în unităţi de învățământ, şcoli de şoferi şi în trafic, iar patrulele şcolare au acţionat la trecerile de pietoni din apropierea unităţilor de învăţământ.

Azi, 25 mai, activităţile organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” au vizat siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Acestea s-au adresat tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, pietoni, biciclişti şi conducători auto.

În unităţile de învăţământ din judeţ, poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat lecţii de educaţie rutieră la care au participat sute de preşcolari şi şcolari, care au demonstrat cunoaşterea temeinică a regulilor de circulaţie, atât teoretic cât şi în mod practic.

Totodată, elevii din patrulele şcolare, sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră, i-au ajutat pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă, oferindu-le şi recomandări cu caracter preventiv, menite să-i ferească de accidente rutiere.

Poliţiştii de la prevenire, împreună cu specialiştii din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba au fost prezenţi şi la şcoală de şoferi din Alba Iulia unde le-au oferit cursanţilor explicaţii legate de efectele devastatoare ce pot să-l aibă conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Aceştia au putut experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri (dezorientare, modificarea percepției, deficiențe de vedere, schimbarea culorilor, grad ridicat de incertitudine, senzația de pierdere a controlului) precum şi „ochelarii de alcool”.

Aceştia din urmă simulează o intoxicație puternică cu alcool, în sânge, de aproximativ 1,3 ‰ (obiectele par mai îndepărtate decât sunt în realitate, viziune dublă, vitezele sunt evaluate greşit, vederea este semnificativ mai slabă, timpul de răspuns este mai lung, senzaţia continuă de confuzie / dezorientare şi tulburări de echilibru).

În perioada 21 – 25 mai a.c., în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat peste 130 de activităţi informativ – preventive în beneficiul a peste 5.000 de persoane (elevi, cadre didactice, femei, vârstnici, membri ai asociaţiilor de proprietari, cursanţi ai şcolilor de şoferi).

[nggallery id=5679]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea