Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Săptămâna prevenirii criminalității, în Alba: Joi – zi dedicată prevenirii criminalității organizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

alba sapt prevenirii criminalitatii02Activitățile organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, au continuat joi, 1 octombrie, cu tema „Prevenirea criminalităţii organizate.”

Poliţişti din cadrul structurilor de prevenire, ordine publică, investigaţii criminale şi proximitate, alături de specialişti ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, au fost prezenţi în şcolile din judeţ unde au desfășurat activităţi de informare adresate elevilor, în vederea prevenirii victimizării acestora în mediul on – line, pentru creşterea siguranţei pe reţelele de socializare, popularizarea riscurilor ascunse ale internetului, prevenirea traficului de persoane şi nu în ultimul rând, prevenirea traficului şi consumului de droguri.

Participanții la aceste întâlniri au beneficiat şi de materiale cu caracter informativ preventiv şi s-au antrenat în discuţii, arătându-se interesaţi de toate aspectele legate de siguranţa lor dar şi de consecinţele implicării în fapte penale.

Vineri, 2 octombrie, ultima zi din „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” va fi dedicată siguranţei rutiere.

Sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră şi ai profesorilor coordonatori, elevii patrulelor şcolare îi vor ajuta pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă şi să transpună în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

 Totodată, la Centrul de Informare Rutieră de la Palatul Copiilor din Alba Iulia, poliţiştii rutieri împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor ţine lecţii deschise cu tematică rutieră. (C.M.)

[nggallery id=1060]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Evaluarea Națională 2025: Promovabilitate de 100% pentru elevii Liceului German Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Evaluarea Națională 2025: Promovabilitate de 100% pentru elevii Liceului German Sebeș Joi, 3 iulie 2025, odată cu afișarea rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională, s-a încheiat o etapă în formarea absolvenților claselor a VIII-a. La finalul Evaluării Naționale 2025, Liceul German Sebeș se poate mândri cu o promovabilitate de 100%, procentaj înregistrat doar de două unități […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier la Drâmbar: Mașină ieșită în afara părții carosabile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident rutier la Drâmbar: Mașină ieșită în afara părții carosabile Un accident rutier s-a produs, luni, 7 iulie 2025, în jurul orei 4.00, la Drâmbar. Citește și: Accident GRAV pe DJ 107 I, Transapuseana: O persoană inconștientă după coliziunea dintre două motociclete. Trafic BLOCAT „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea