Rămâi conectat

Sport

FOTO: România, tineret mândria țării, Olanda, perspectiva fotbalului românesc și … derby „de Alba Iulia”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Când prima reprezentativă a României retrogradează în al treilea eșalon valoric al Europei, deși Edi își propusese să o ia pe urmele Ungariei, sau vii după o săptămână-dezastru la echipele naționale, 9 meciuri, de la Under 17 până la seniori, fără nicio victorie, ce să mai speri dintr-un amical al „tricolorilor mici” cu Olanda (mai nou Țările de Jos)?

Te consolezi cu faptul că trei de-ai tăi din Alba au jucat pe „Giulești”, Stanciu, Rațiu, aiudeanul cu un prim gol la echipa mare, și Cordea, și iei drumul Clujului, să vezi viitorul. Ai în minte nebunia din Italia, din 2019, când puștii lui Rădoi te făceau să speri la o nouă „Generație de Aur”, iar tribunele din San Marino, Cesena sau Bologna gemeau de suporteri ‘galbeni”. Doar 3 ani au trecut, dar cântăresc cât 3 decenii.

Între timp, te bucuri pentru că fostul unirist Alex Pelici a reușit o calificare la Turul de elită cu o generație mai mică, aceea Under 19 și rememorezi anii când „Pelicanul” era cel mai tânăr antrenor din Divizia A și termina cu Unirea pe locul 6 în elită, în 2004. Auleu, unde am ajuns…

„Cluj Arena” e aproape pustie, iar vocea lui Săndoi se aude la fiecare acțiune a „Portocalei Mecanice”.  Fostul fundaș al Craiovei simte că nu-și permite o nouă rușine, după acel 1-4 cu Spania, tot aici, și încearcă strângă liniile și să-i impulsioneze pe inerții Miculescu, L. Munteanu sau Ișfan. Simți din tribună că Screciu e o clasă peste, că „italienii” Coubliș sau Drăgușin au școală făcută în Peninsulă, dar cam atât…

Olandezii au mingea, domină terenul,fără a fi periculoși, iar Hindrich arată că CFR Cluj s-a înșelat când l-a cedat prea rapid la Kisvarda, păstrându-l pe „Pufi”. N-ai văzut prea multe, nu înțelegi ce s-a întâmplat în acești 3 ani, când din postura de semifinaliști la Euro de tineret și calificați la Jocurile Olimpice, lucrurile au regresat dureros. În al doilea mitan a intrat și „perla” lui Becali, Tavi Popescu, la fel de neputincios, de blocat ca atacantul adus de la UTA contra unei sume ce frizează prostia, 1,7 milioane de euro, ținând cont de realitate. A rezultat un nul fad, excepție fiind fazele lui Screciu (9) și a „grăsuțului” Markovic (86, când s-a trezit Tavi). Și totuși, tribuna e animată de glasurile țâncilor ce scandează, naivi, „Roomânia, România„, din când în când, nepierzându-și speranța…

Alunecarea pe tobogan continuă, cu un nou drum, o nouă generație, și totul pare o zbatere inutilă a unei insecte neputincioase prinsă într-un borcan.

Lucrurile nu se termină aici, pentru că liftul profesional te obligă să lași visele deoparte, să abandonezi analizele, să nu mai cercetezi cauze, efecte etc și să să te racordezi, deja, la derby-ul „de Alba Iulia” dintre CS Universitatea ;i CSM Unirea Alba Iulia…

Foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), campioană națională la XCE!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a  dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă.  Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea