Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. RAZIE în stațiile de cale ferată din Alba Iulia, Aiud, Blaj și Teiuș: 54 de persoane legitimate și 40 de sancțiuni aplicate de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

În judeţul Alba, timp de 4 ore, peste 30 de polițiști de la structurile de transporturi, rutieră și ordine publică, sprijiniți de jandarmi, au derulat controale în zona a 4 stații de cale ferată (Alba Iulia, Aiud, Blaj și Teiuș).

Acţiunea a vizat depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 54 de persoane și au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, din care 4 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 la Legea 38/2003 privind taximetria, 19 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au controlat, în zona gărilor, 25 de autoturisme, iar polițiștii de ordine publică au verificat, în bazele de date, 32 de persoane.

În această dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Poliției Transporturi, a desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor C.F.R.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea