FOTO: Proteste de avertisment la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia
Astăzi cu începere de la ora 8.00, cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia au protestat pe holul instituţiei fiind nemulţumiţi în principal de condiţiile financiare. Greva a ţinut până la ora 10.00, iar în acest interval orar s-a asigurat o treime din serviciile medicale, în general urgenţele.
Astăzi în jurul orei 8.30, aproximativ 50 de cadre medicale au protestat pe holul instituţiei spitaliceşti. Conform vicepreşedintelui SANITAS, Graţiela Indreica, cadrele medicale sunt nemulţumite se condiţiile financiare, dar şi de personalul redus din sănătate. „Nu ne aflăm aici pentru că o ducem prea bine. Greva este făcută în condiţiile legale, o treime din serviciile medicale sunt asigurate. O parte dintre cadrele medicale care se află aici, au lucrat azi-noapte. Greva nu este îndreptată împotriva oamenilor”, a spus Graţiela Indreica.
Conform reprezentanţilor Federaţiei Sanitas, organizaţia va continua mişcările de protest până când va obţine ceva concret. În 28 noiembrie este anunţată prima zi de grevă generală în sănătate.
Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
[nggallery id=734]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]
Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata
Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]
