FOTO| „Povestea Încoronării” regelui Ferdinand și a reginei Maria. O lecție de istorie pusă în scenă la Cugir, de membrii Gărzii Apulum din Alba Iulia
Duminică, în fața Catedralei Ortodoxe ,,Adormirea Maicii Domnului”din Cugir, a avut loc evenimentul cultural intitulat „Povestea Încoronării”.
O lecție de istorie vie, pusă în scenă de istorici și voluntari ai Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia – reprezentând Garda Apulum.
Cei peste 300 de spectatori prezenți în fața locașului de cult au asistat la reconstituirea istorică a momentului încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria, ca suverani ai României Mari, eveniment petrecut la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922.
Conform datelor istorice, se știe că alături de cei doi suverani au mai fost prezenți la actul din 15 octombrie 1922, Mihail Pherekyde, președintele Adunării Deputaților, cel care i-a înmânat coroana regelui, Mihail Orleanu, președintele de atunci al Senatului, ofițerii români care au purtat hlamidele (mantiele) regale.
Prezent la activitatea de la Cugir a fost directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia – istoricul Tudor Roșu.
În deschiderea evenimentului, Grupul Vocal „Mlădițe Cugirene” și corul Școlii Gimnaziale nr 3 Cugir, au susținut un recital de cântece patriotice.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]