Actualitate

FOTO: Poliţişti şi copii din Alba, împreună de Ziua Internaţională a Copilului. Program activități

Bogdan Presecan

Publicat

în

Duminică, 1 Iunie 2014, ca în fiecare an, pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru copii şi împreună cu copiii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Petrecerea Divorțaților

politisti si copii 1 Iunie (2)Astfel, Potrivit IPJ Alba, “în municipiului Alba Iulia, în cadrul activităţii intitulată sugestiv „Ziua de 1 Iunie, văzută prin ochi de copil”, copiii au primit informaţii legate de prevenirea implicării acestora în fapte antisociale, precum şi prevenirea victimizării lor  pe perioada vacanţei de vară. Copiilor le-au fost distribuite materiale cu  conţinut informativ – preventiv pe diferite segmente de criminalitate, precum şi pachete cu cretă colorată.

În municipiul Blaj, la Clubul Sportiv al Elevilor, poliţiştii au fost prezenţi alături de aproximativ 200 de preşcolari şi şcolari, copiii au primit informaţii legate de activitatea poliţiştilor, cariera de poliţist şi le-au fost prezentate recomandări pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.

La Centrul de Servicii „Sfânta Veronica” din cadrul Mănăstirii Ortodoxe din localitatea Dumbrava, s-a desfăşurat desfăşurat activitatea intitulată „Un altfel de 1 Iunie”.  Beneficiarii acestui centru au putut vedea tehnica din dotarea poliţiştilor, autospecialele de intervenţie şi au primit informaţii legate de activitatea poliţiştilor şi cariera de poliţist. Totodată copii au fost informaţi cu privire la riscurile la care se expun atunci când părăsesc centrul în mod voluntar fără acordul prealabil al supraveghetorului din centru.”

Activităţile destinate copiilor continuă şi săptămâna aceasta, după următorul program:

MIERCURI, 04 IUNIE 2014

Expoziţie de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”

Loc de desfăşurare: Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud

Interval orar: 10.00-13.00

 Grup ţintă: grupele mari de la toate grădiniţele din municipiul Aiud.

 

JOI 05 IUNIE 2014

Concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă!”

– etapa judeţeană –

Loc de desfăşurare: municipiul Alba Iulia

Interval orar: 09.00 – 14.00

Grup ţintă: echipaje formate din elevi de gimnaziu şi elevi de liceu de la nivelul unităţilor şcolare din judeţul Alba

Condiţii de participare: regulamentul de participare la concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”

VINERI 06 IUNIE 2014

Lecţie deschisă de educaţie rutieră „Ştiu să circul corect!”

Loc de desfăşurare: Centrul de informare rutieră, Palatul Copiilor  din municipiul Alba Iulia

Interval orar: 09.00-12.00

Grup ţintă: elevi clasele a IV –a de la toate şcolile din municipiul Alba Iulia precum şi preşcolari

Condiţii de participare: elevii vor fi însoţiţi, obligatoriu, de cadre didactice.

 [nggallery id=1879]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult