Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Persoanele vârstnice din Blaj ajutate să întâmpine Sfintele Sărbători de Paști cu sufletele și casele curate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Beneficiarii Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice ,,Sfânta Parascheva” Blaj vor întâmpina Sfintele Sărbători de Paști pregătiți atât din punct de vedere spiritual cât și din punct de vedere gospodăresc.

Personalul centrului filantropic a trecut în ultimele zile pe la fiecare beneficiar în parte pentru a realiza curățenia generală înainte de sărbători. De asemenea, vârstnicii au primit din partea preoților parohi Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei, iar astăzi l-au fost oferite pachete cu alimente și dulciuri ca bucurie pascală.

,,Sărbătoarea Învierii Domnului este sărbătoarea centrală în tradiția bisericească și în viața creștinului. Toți creștinii se pregătesc pentru acest praznic primenindu-și sufletele prin Sfintele Taine și curățindu-și casele. Beneficiarii noștri sunt persoane vârstnice, aflate în semni-dependență, astfel că personalul centrului social le-a venit în ajutor. Pe lângă pregătirea sufletească și cea a locuinței, am avut grijă să le oferim vârstnicilor noștri și pachete cu alimente pentru Masa de Paști. Dorim să urăm sponsorilor, colaboratorilor, donatorilor și familiilor beneficiarilor, în preajma sărbătorilor, multă sănătate, fericire și puterea de a face binele în continuare spre mântuirea tuturor”, a spus Veronica Pop, coodonatorul acestui serviciu socio-medical.

Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice ,,Sfânta Parascheva” Blaj a fost înfințat în anul 2007 și își desfășoară activitatea în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, printr-un parteneriat încheiat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Protopopiatul Ortodox Blaj și cu susținerea financiară a sponsorilor și donatorilor. 25 de persoane vârstnice beneficiază zilnic de o masă caldă și de servicii de menaj, consiliere, companie, comunicare, informare și activități culturale.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea