Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Ofertă săracă pentru persoanele cu studii superioare la Bursa Locurilor de Muncă din Alba Iulia. Doar 38 de posturi, din cele 364 oferite de agenți economici din județ

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a organizat, joi, Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia. La eveniment au participat 28 de agenți economici din județ care au oferit în total 364 de locuri de muncă, dintre care  38 pentru persoanele cu studii superioare. La final, în vederea angajării au fost selectate doar 63 de persoane.

 Acţiunea s-a derulat în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, cu începere de la ora 9.30, în sala de conferinţe PAEM din Alba Iulia (zona piață centru).

Potrivit AJOFM, la Bursa locurilor de muncă au participat 472 de persoane din care 26 marginalizate social. Deși, în vederea participării la bursă au fost contactaţi 256 de agenţi economici din județ, din care 6 angajatori de inserţie, doar 28 au venit cu oferte pentru cei aflați în căutarea unui job.

Se caută ingineri şi economişti, iar o firmă din Sibiu oferă 12 locuri de muncă pentru economişti. Oferta Star Transmission pentru cetăţenii judeţului cuprinde locuri de muncă pentru operatori CNC, lăcătuşi montatori, ingineri automatizări, ingineri planificare, ingineri calitate, logisticieni, termisşti-tratamentişti, şef birou calitate, mecatronist.  Potrivit reprezentanţilor societăţii, au fost primite multe CV-uri din partea persoanelor interesate să lucreze pe diferite posturi la STC şi puţine din partea inginerilor de care compania are nevoie.

La bursă, la mare căutare au fost muncitorii necalificaţi, dar angajatorii cu care am stat de vorbă ne-au declarat că reuşesc cu greu să găsească personal doritor să ocupe astfel de posturi. Cele mai multe locuri de muncă pentru lucrători necalificaţi are compania SEWS – 20, alte firme prezente la bursă căutând două sau trei persoane fără calificare.

Dintre meseriile destinate persoanelor cu studii medii amintim: confecţioner îmbrăcăminte, confecţioner încălţăminte, dulgher, mecanic auto, agent vânzări, tâmplar, bucătar, ospătar, agent securitate etc.

Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorii pot beneficia de stimultente financiare dacă angajează absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau şomeri părinţi, unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, elevi şi studenţi – pe perioada vacanţelor, ucenici, persoane cu handicap şi tineri cu risc de marginalizare socială. (A.M.)

[nggallery id=1933]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta

Unirea Ziarul

Publicat

în

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta. A fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD Echipajul SMURD din cadrul Secției de pompieri Sebes a fost solicitat să intervină în localitatea Boz pentru acordarea primului ajutor, unui barbat de aproximatic 50 ani, căzut cu bicicleta, inconștient. La sosirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea