FOTO: ”Noi suntem români” – Spectacol organizat de Grădinița ”Prichindel” din Cugir cu prilejul Zilei Naționale
Cu ocazia Zilei Naționale a României, grupa mare (a ”Iepurașilor”), aparținând Grădiniței cu program prelungit ”Prichindel” din Cugir, a organizat vineri, 29 noiembrie, un atractiv spectacol aniversar dedicat marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918.
Demersul acestei manifestări s-a concretizat în cadrul proiectului ”Noi suntem români”, proiect inițiat și susținut de educatoarele Ilona Barsan și Aurica Cărpinișan, care în timp de o săptămână au reușit să pregătească o serbare deosebită.
Părinți, bunici și copii au avut prilejul să urmărească un remarcabil program de cântece patriotice precum: ”Hai să-ntindem hora mare”, ”Sunt român, român voinic”, ”Noi suntem români”, Imnul Național, ”Tu Ardeal”, ”Drapelul”, dar și câteva frumoase dansuri populare cu specific ardelenesc.
Pe tot parcursul programului artistic copiii au purtat și fluturat stegulețe tricolore, confecționate de copii, împreună cu părinții sau bunicii. (C.P.)
[nggallery id=765]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
