Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 1-1 (0-1) | „Roș-albaștrii” l-au stopat pe Falub, Cocan – eurogol!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gloria Bistrița, “sperietoarea” echipelor din Alba, s-a împiedicat la Cugir. Metalurgistul, ce venea după două înfrângeri consecutive, a reușit o remiză prețioasă cu trupa lui Adrian Falub, scor 1-1 (0-1), ieșind în evidență reușita egalizatoare a lui Cocan (55, eurogol), după ce vizitatorii au punctat la finele primei reprize prin Pațurcă (45+3).

“Roș-albaștrii”, cu probleme majore de efectiv (au lipsit, din diverse motive, 6 jucători: Csapo, M. Domșa, Cîrloanță, Tăban, Da Silva și Șaucă), și antrenorul Lucian Itu fiind iarăși titular, la 45 de ani, meritau acest punct, ținând cont de aspectul confruntării.

Bistrițenii, care au învins net Industria Galda (5-1) și CSM Unirea (6-1). nu s-au regăsit în această deplasare, marile ocazii aparținând gazdelor (excelentă prestația căpitanului Vitinha).

Pot să zic că sunt mulțumit, chiar dacă un egal nu ar trebui să te mulțumească. Veneam după două înfrângeri, băieții nu mai aveau moral și, după părerea mea, am întâlnit cea mai bună echipă de serie. De aia și intru să joc, sunt obligat de situație, avem 5 accidentați, toți în compartimentul ofensiv. Îi felicit pe jucători pentru dăruire și pentru tot, e un punct de moral, era greu dacă înregistram a treia înfrângere consecutivă „, a spus Lucian Itu.

*1-1, MIN. 55: COCAN, eurogol, șut cu efect, în vinclul stâng, de la 20 de metri!

*0-1, MIN. 45+3: PAȚURCĂ, reluare din 8 metri, la centrarea lui Gallo, din dreapta, ultima fază a primei reprize.

După egalare, Bura (67) a tras alături din 15 metri. Bistrițenii au solicitat penalty la pătrunderea lui Fl. Bălan (73).  Cocan (83) – șut peste de la marginea careului. Mingea trimisă de la 30 de metri de Selagea (84) l-a lovit în cap pe Haralambie. Perjeriu (90+3) a respins lovitura liberă executată de Fridrich.

Speculativă, Gloria a punctat la singura ocazie reală, în prelungirile primei reprize.

Cu probleme de efectiv, absent și Șaucă, antrenorul Lucian Itu iarăși a fost prezent în formula de start, al doilea meci la rând titular, alături de fiul său Sebastian Itu. Puțini spectatori în tribună, în jur de 150 de persoane.

Prima repriză a fost una anostă, cu puține acțiuni de poartă. Ocazie mare a gazdelor, Vl. Popa (30), cap din 6 metri, alături. O altă situație a fost semnată de Gh. Hăprianu (40) – cap peste din 8 metri.

Metalurgistul: Perjeriu – Dohotariu, S. Itu, Vl. Popa, Vitinha/ cpt – Cocan, Udrea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu (89, Ad. Coman) – L. Itu (85, Șuteu), Bura (72, Selagea); rezerve Herlea, Al. Kiraly, M. Neagu, R. Păcurar,  Tăban. Antrenor Ion Ilie.

Gloria: Haralambie – Gallo, Fridrich. R. Bălan/ cpt, Mar (63, Fl. Bălan) –  V. Mihalcea (77, Al. Florescu), Martinovici, Pațurcă – Râpan (68, Zaharia), Banyoi (46, G. Deac), Davordzie; rezerve Neacșu, Hasnaș, Trifan, Ciobănică, Uțiu. Antrenor Adrian Falub.

“Roș-albaștrii” erau în picaj, cu două insuccese la rând, precedenta reprezentație internă însemnând un aspru 0-5 cu CSU Alba Iulia. Cu probleme în compartimentul ofensiv, motiv pentru care în jocul precedent Lucian Itu a fost integralist (la 45 de ani!), cugirenii au încercat să stopeze formația condusă de ex-uniristul Adrian Falub, imbatabilă după 5 partide, care în partida anterioară a umilit CSM Unirea Alba Iulia cu un set de tenis.

La anterioarele dueluri cu formații din Alba, Gloria a făcut scor pe teren propriu: 5-1 cu Industria Galda și 6-1 cu CSM Unirea Alba Iulia.

Arbitri Cl. Ștef, Al. Cozma, V. Gașpar (toți Tg. Mureș) Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), Cr. Gîț (Deva)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Roxana Păcurar, antrenoare la Student Sport Alba Iulia, grupele de fotbal feminin, Under 9 și Under 11

Dan HENEGAR

Publicat

în

Roxana Păcurar, antrenoare la Student Sport Alba Iulia, grupele de fotbal feminin, Under 9 și Under 11 Roxana Păcurar (LPS Sebeș), soția fotbalistului Paul Păcurar (Metalurgistul Cugir), va activa la noile grupe de fotbal feminin ale Student Sport Alba Iulia, Under 9 și Under 11. „Vreau să le demonstrez fetelor de la U9 și U11 […]

Citește mai mult

Sport

Cristian Pustai și-a ales colaboratorii la CSM Unirea Alba Iulia: Valentin Avădanei și Florin Anton (Ceahlăul Piatra Neamț) | Negocieri cu staff-ul lui Militaru, pentru rezilierea contractelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cristian Pustai și-a ales colaboratorii la CSM Unirea Alba Iulia: Valentin Avădanei și Florin Anton (Ceahlăul Piatra Neamț) | Negocieri cu staff-ul lui Militaru, pentru rezilierea contractelor Cristian Pustai, noul principal al divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia și-a ales colaboratorii pe banca tehnică a „alb-negrilor”: Valentin Avădanei (46 de ani, secund) și Florin Anton […]

Citește mai mult

Sport

Cum se va realiza accesul suporterilor la meciul de baraj pe care campioana din Alba, Viitorul Sântimbru, îl va juca în județul Mureș: „Doar pietonal”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum se va realiza accesul suporterilor la meciul de baraj pe care campioana din Alba, Viitorul Sântimbru, îl va juca în județul Mureș: „Doar pietonal” Clubul Viitorul Sântimbru, a făcut în după amiaza zilei de vineri, 19 iunie 2026, precizări cu privire la modul în care se va realiza accesul suporterilor la partida de baraj […]

Citește mai mult