Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Gaz Metan 2 Mediaş 3-0 (1-0), dublă pentru Tăban şi reuşită Iovănescu | Sub Drăgana, cugirenii la putere!

Dan HENEGAR

Publicat

în

metalurgistul-cugir-gaz-metan-medias-95Metalurgistul Cugir a reuşit să câştige într-un mod concludent partida cu Gaz Metan Mediaş 2, scor 3-0 (1-0), reuşitele gazdelor fiind semnate de Tăban (40 şi 55), Iovănescu (87).

Petrecerea Divorțaților

Şi dacă Tăban, fotbalistul originar din Cugir şi-a trecut în cont prima dublă stagională (mai punctase la Oşorhei), este remarcabil debutul ca şi titulari a tinerilor Cioban şi Udrea, jucători crescuţi la juniorii grupării de sub Drăgana, în ultimele secvenţe intrând şi Codrea. În minutul 87, un alt jucător localnic, Iovănescu (introdus în teren cu 12 minute mai devreme), a parafat rezultatul final, cu întâiul său gol din acest sezon.

*Cugirenii, la putere!

Amfitrionii au acuzat probleme de lot înaintea acestui joc, mai ales la „capitolul” juniori, însă în cele din urmă elevii lui Călin Moldovan au reuşit să se impună.

Gruparea de sub Drăgana a îndepărtat presiunea existentă, în condiţiile în care adunase trei eşecuri la rând (campionat şi Cupa României) şi venea după două rezultate negative pe „Arena Cugir”, 3-3 cu Comuna Recea şi 1-3 cu FC Zalău.

*Călin Moldovan: „Bucuria e amplificată și de debutul celor doi juniori ca titulari”

„Suntem bucuroși, am reușit o victorie muncită, logică și meritată și de debutul celor doi juniori ca titulari. Este un succes de care aveam mare nevoie și sper ca aceste trei puncte să ne reașeze pe drumul firesc al rezultatelor. N-am considerat niciun moment că suntem în criză. Am avut parte de un program foarte încărcat, jocul nu a suferit, noi am pierdut puncte din pricina greșelilor personale sau a unor execuţii imparabile ale adversarilor„, a comentat Călin Moldovan. Principalul Cugirului a remarcat și evoluțiile celor doi juniori, localnicii Cioban și Udrea, în vârstă de 17 ani, în premieră titulari. „Au debutat în primul unsprezece și doi copii crescuți în grădina proprie. Avem un centru de juniori care produce, iar acest fapt arată că la Cugir lucrurile  se fac așa cum trebuie , din punct de vedere fotbalistic.  Îl felicit pe Cosmin Șuvaina, care a reușit într-un timp scurt să obțină rezultate în creșterea tinerilor și astfel să  găsim soluții pentru echipa mare. Este doar un început pentru Udrea și Cioban, care trebuie să rămână modești și serioși în continuare, iar acest lucru trebuie să le dea încredere că pot să ajungă să joace la un nivel superior. Iar lângă ei, în planul perspectivei, se situează și Codrea, care în scurt timp va ajunge să joace din primul minut„, a mai adăugat Călin Moldovan.

Cu toate problemele majore de efectiv, Metalurgistul Cugir a fost obligată să câştige pe propriul teren, în faţa propriilor suporteri, deşi a avut parte de o întâlnire incomodă, cu echipa satelit a prim-divizionarei Gaz Metan Mediaş.

*În minutul 70, oaspeţii au rămas în inferioritate

În minutul 38, Tăban a deschis scorul, cu capul, din 6 metri, după o centrare de pe partea stângă, de la Cioban.

În minutul 53, acelaşi Tăban şi-a trecut în cont dubla, cu un şut pe jos, din careu, la colţul scurt, pe sub portar.

În minutul 70, Porav de la oaspeţi a fost eliminat, vizitatorii rămânând în inferioritate numerică în ultimele 20 de minute, după un duel cu Itu.

Antrenorul Călin Moldovan are dificultăţi în alcătuirea primului unspreceze, în condiţiile în care are puţine variante la îndemână la nivelul juniorilor.

*Cugirenii Udrea şi Cioban, titulari!

Tinerii cugireni Udrea şi Cioban, ambii în vârstă de 17 ani sunt titulari, o premieră, din acest motiv rămânând rezervă experimentatul atacant Stoianof (cu probleme medicale, la fel ca și Ad. Radu).

Echipe de start: *Metalurgistul: D. Popescu – Maftei, Bactăr, Negrescu, Cioban, Tăban, Măd. Popa, Covaciu (88, Marinoiu), Cocină (81, I. Tătar), Itu (75, Iovănescu), Udrea (89, M. Codrea); rezerve S. Iordache, Stoianof, G. Enache. Antrenor Călin Moldovan.

*Gaz Metan 2: D. Zaharia – M. Stancu, Puşcatu, Porav, R. Ignat, F. Zaharia, S. Lupu, A. Predescu, R. Trif, Buziuc, Săvuţ; rezerve P. Florea – Drăghiţă, Ţili, S. Iorga, Călbază, Jica, Haşmaşan. Antrenor Constantin Hanc.

Gruparea de sub Drăgana traversează o perioadă nefastă în privinţa rezultatelor, având două eşecuri consecutive în eşalonul terţ.

Foto: Alexandru CODREA

[nggallery id=2924]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]

Citește mai mult

Sport

Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]

Citește mai mult

Sport

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]

Citește mai mult