FOTO, LIVE VIDEO. Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia: Legiunile romane au câștigat și în acest an lupta împotriva dacilor
Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia a continuat, duminică, cu dansuri ale trupei Magna Nemesis, demonstrații militare, lupte de gladiatori și marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci, pe care ziarulunirea.ro le-a transmis în direct.
UPDATE: Legiunile romane au câștigat și în acest an lupta împotriva dacilor
Punctul culminant al Festivalului a fost, și în acest an, marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci, la care au participat circa 300 de reenactori.
Sâmbătă, directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, a declarat că marele război daco-roman va fi ”epic” și ”cu final necunoscut”.
”Războiul dintre daci și romani va fi o luptă epică, a cărui final este necunoscut. Vom vedea la momentul decisiv cine vor fi cei care vor învinge și vor înfige steagul victoriei pe terenul de luptă”, a spus Gabriel Rustoiu.
Bătăliile din anii trecuți au adus mult spectacol și s-au încheiat chiar cu răstigniri pe cruce, majoritatea fiind câștigate de legiunile romane, care sunt mai numeroase, disciplinate și mult mai bine înarmate.
Evenimentele transmise în direct de ziarulunirea.ro
14.45 – Dansuri – Magna Nemesis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
15.00 – Sacramentum
Legio XIII Gemina Apulum et Legio XIII Gemina Roma
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
15.45 – Demonstrații militare
Asociația de Reenactment Antic din Split, Croația (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
15.55 – Demonstrații militare
Legiunea a X-a Gemina Pia Fidelis, cohorta a VIII-a, Cehia (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
16.00 – Ars gladiatoria
Ars Dimicandi, Milano (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
16.20 – Lupte de gladiatori
Ludus Apulensis, Alba Iulia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
16.40 – Lupte de gladiatori
Terra Dacica Aeterna, Cluj Napoca
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
17.00 – Marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
17.50 – Salutul trupelor și închiderea festivalului
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
Festivalul Roman Apulum se organizează la Alba Iulia deoarece municipiul are un patrimoniu roman foarte valoros, fiind întemeiat de romani. Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia.
”Festivalul Roman Apulum se organizează la Alba Iulia pentru că anticul Apulum a fost cel mai mare oraș roman din Dacia, iar la sfârșitul secolului doi era cel mai bogat oraș din Dacia. Avem și o inscripție de la jumătatea secolului III, care acordă epitetul de Crisopolis Apulumului, adică Orașul Aurului sau Orașul de Aur. Toate bogățiile Daciei se tranzitau spre Roma de la Apulum”, a explicat Gabriel Rustoiu.
La astfel, de reprezentații, lupte și războaie, publicul are un rol activ având posibilitatea să strige dacă doreşte moartea ori salvarea unui gladiator pus la pământ, cu tăişul la gât sau chiar să-i învie pe romanii şi dacii decedaţi. De multe ori, copiii, încurajaţi de prezentatori, sunt cei care decid destinele soldaţilor.
[nggallery id=3858]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]