Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Unirea Alba Iulia – CFR Cluj II 3-2 (1-1) | A treia victorie consecutivă a „alb-negrilor”, în Vinerea Mare, pe „Cetate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cu două victorii succesive la activ sub comanda lui Bicheși (3-0 la Galda și 2-1 cu Avântul Reghin), “alb-negrii” au depășit și al treilea val, obstacolul numit CFR Cluj II, pe “Cetate”, o întâlnire atractivă în care oaspeții au condus cu 1-0 (gol înscris de M. Coman – dorit în iarnă la Unirea), însă echipa lui Bicheși a revenit spectaculos întorcând scorul și distanțându-se la 3-1 în mitanul secund.

Absențe importante din efectivul grupării din Cetatea Marii Uniri: Al. Man și Ad. Matei – suspendați, Schiau și Captiu – accidentați, în vreme ce la oaspeți, pe lângă M. Coman și chinezul Lu Yuefeng, a mai evoluat Nouvier (de la prima echipă).

*Bicheși: „Cea mai reușită prestație internă din acest retur”

Un joc mult peste nivelul eșalonului, împotriva unei echipe preocupate doar de joc. Ne-am integrat în acest spectacol fotbalistic și am reușit cel mai bun meci intern din retur. Este foarte bine, ne-am atins obiectivul pentru aceste trei întâlniri, am cucerit 9 puncte. Este clar că nu vrem să ne oprim aici, iar la întâlnirea cu U Cluj să avem 5 victorii consecutive, asta însemnând să câștigăm la Dej și Tășnad„, a precizat Adrian Bicheși.

FINAL. 3-2 (1-1)

* 3-2, min. 90: Kereki înscrie din careu

min. 57: Suciu respinge balonul expediat de Petrila din lovitură liberă

* 3-1, min. 73: ANDREI DAVID șut la colțul scurt, din centrarea lui S. Iacșa

* 2-1, min. 52: DAVIDAȘ deviază balonul în plasă, din cornerul lui Selagea

* 1-1, min. 45: SELAGEA egalează din penalty obținut de An. David

* 0-1, min. 20: șut pe jos a lui M. COMAN din careu, în stânga lui Suciu

min. 19: ocazie mare Unirea! Davidaș trimite în brațele lui Rus, din centrarea lui De Marco

min. 17: șutul lui Petrilă trece puțin peste bara transversală

min. 14: Hetea scapă singur cu Suciu, iar șutul să este respins în corner de portarul unirist

min. 11: șut Selagea din careu, mingea este respinsă în corner de Hilandru

Echipe de start

Unirea: Căt. Suciu –  F. Morar, I. Grozav, Scrob, Al. Giurgiu – Goguța (67’ S. Iacșa), De Marco – Lăsconi (82, Boboia), Selagea, Davidaș (90+1, N. Rus) – An. David (75, Onacă); rezerve Petric, Cr. Păcurar, Tat. Antrenori Adrian Bicheși și Marcel Rusu.

CFR II: Ad. Rus – Ispas, Kerechi, Al. Rus, Hilandru, Lu Yuefeng (56’ Petruș), Coti, Hetea, M. Coman, Nouvier, Petrila (71’ Giurgean); rezerve Hindrich, Baican, Al. Petruș, Ad. Pop, D. Roș, Dodoi. Antrenor Gheorghe Barbu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]

Citește mai mult

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea