FOTO: Industria Galda de Jos – Unirea Alba Iulia 0-3 (0-1), în derby „de Alba”! Ciucă: „Ne-a învins o echipă mai bună”, Bicheși: „Așteptam demult prima victorie!”
Industria Galda de Jos a pierdut net, scor 0-3 (0-1), al doilea derby „de Alba” din primăvară, Unirea Alba Iulia obținând de o manieră indubitabilă cea mai categorică victorie externă a stagiunii, primul meci câștigat în 2018 și totodată întâiul succes al antrenorului Adrian Bicheși pe banca tehnică a „alb-negrilor”.
Ciprian Selagea, căpitanul albaiulienilor, a fost MVP-ul confruntării cu o dublă și o pasă decisivă la reușita juniorului Remus Captiu, ce a spart gheața în eșalonul terț.
*Ciucă: „Nu facem o dramă”
„Ne-a învins o echipă mai bună, bravo lor. În ceea ce ne privește suntem departe de a face o dramă, o tragedie din acest eșec. O să ne pregătim ca și până acum și o să recuperăm punctele. Sunt lucruri mai importante decât această înfrângere: sănătatea și faptul că facem din inimă tot ceea ce facem la Galda„, a declarat antrenorul Paul Ciucă, o înfrângere de asemenea manieră fiind suferită pe teren propriu doar în disputa cu „U” Cluj.
*Adrian Bicheși: „De la acest nivel trebuie să construim”
„Am făcut un meci foarte bun, am dominat jocul și ne-a intrat tot. De la acest nivel, de la prestația reușită de la Galda trebuie să începem să construim, să nu mai fie sincope. Mă simt foarte bine, relaxat, după acest succes ce-l așteptam încă din primul meci. Se vede altfel acum Liga a 3-a, în ceea ce mă privește. Se remarcă faptul că băieții au o motivație în plus la jocurile cu conjudețenele, cum a fost la Cugir și acum la Galda„, a menționat Adrian Bicheși. Săptămâna viitoare Unirea are două dispute interne, cu Avântul Reghin și CFR Cluj II, iar Industria două deplasări, la Iernut și la Dumbrăveni, cu Gaz Metan Mediaș II.
[nggallery id=5388]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]