Rămâi conectat

Sport

FOTO: Industria Galda de Jos – CSO Cugir 1-1 (0-0), într-o partidă de verificare, goluri Pisoiu (la 41 de ani) și Cocan (execuție superbă)

Dan HENEGAR

Publicat

în

În ultima partidă test înaintea startului eșalonului terț, conjudețenele Industria Galda de Jos și CSO Cugir au remizat, scor 1-1 (0-0), la Galtiu, într-un joc de verificare, o repetiție a celui din urmă cu o săptămână, de sub Drăgana, câștigat de “roș-albaștri’ cu 2-0 (2-0), dublă Marius Lupu.

Sub privirile lui Dragoș Militaru (antrenorul Unirii Dej), trupa lui Ștefan Fogoroși și-a depășit condiția în acest joc, gazdele încercând să închidă jumătatea proprie și să aștepte la cutie eroarea oponentului.

*Căt. Suciu l-a “ghicit” pe P. Păcurar

Primul moment interesant a fost penalty-ul din minutul 12, când Coltor l-a obstrucționat în suprafața de pedeapsă pe Cocan, însă portarul Cătălin Suciu nu s-a lăsat păcălit de P. Păcurar și a reținut un șut slab, trimis în dreapta sa. În primul mitan a mai intervenit accidentarea centralului Al. Rojneai (înlocuit de Ov. Crișan, care și el la pauză a fost substituit). Viceliderul Seriei a 9-a a dominat teritorial, a încercat să desfacă o defensivă compactă, însă s-a trezit condusă imediat la reluare

*A marcat Pisoiu, la 41 de ani

Intrat la pauză, exprimentatul atacant Ioan Pisoiu (revenit de la Șoimul Băița) a transformat cu șansă o lovitură liberă de la marginea careului, în minutul 49, șutul său fiind deviat de zid, o reușită a celul mai vârsttinc fotbalist prezent pe teren, în vârstă de 41 de ani. Egalarea a survenit în minutul 68, adusă de Cocan, cu o execuție superbă, de la 28 de metri, în vinclul drept al porții apărate de masivul goelkeeper. O întâlnire programată pe ultima sută de metri, în condițiile în care amfitrionii intenționau să joace cu Voința Stremț sau Energia Săsciori, iar CSO Cugir avea prevăzută o deplasare pentru jocul cu Jiul Petroșani.

Industria: Căt. Suciu – E. Hălălae, Goța, Potopea, Borșai (s-a accidentat la umăr în prima repriză) – D. Anghel, Goguța, Al. Stan, Coltor – Tripșa, Brânză; au mai intrat F. Popa, Pisoiu, C. Necreală, Davidaș (ex-CSO Cugir), R. Morar, Cîmpean, P. Man, G. Manciulea, Iosa (a oficiat la o tușă); absenți Bălaș, D. Hulea, Petruse, Bălșan. Antrenor Ștefan Fogoroși.

CSO Cugir: Toilă – Tăban, Dohotariu, I. Grozav, Șuteu – Cocan, Boldea, L. Contra, Dușmanu – P. Păcurar, M. Lupu; au mai intrat R. Opric, Vlădia, Casian, Fl. Sandu, Al. Rus; absenți Șt. Radu, Vitinha, Budin și Șaucă (din motive medicale), Cioargă (învoit), R. Voicu, N. Bănică, M. Neagu, Itu. Antrenor Lucian Itu.

CSO Cugir a susținut șase întâlniri de verificare în această iarnă, după cum urmează: 1-2 cu CSM Deva (deplasare), 4-1 cu CSC Sânmartin (la Deva), 4-4 cu Măgura Cisnădie (deplasare), 4-3 cu Jiul Petroșani (acasă), 2-0 (acasă) și 1-1 (deplasare) cu Industria Galda de Jos. Debutul oficial, va fi vineri, 12 martie, la Ungheni

În dreptul Industriei stau jocurile cu Dacia Orăștie (1-1, acasă și 2-2, deplasare), LPS Sebeș (0-1, la Galtiu) și CSO Cugir (0-2, deplasare, respectiv 1-1 pe teren propriu), trupa lui Fogoroși având meci extrem de dificil la Galtiu, cu liderul Unirea Dej, sâmbătă, 13 martie.

[nggallery id=8114]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele

Dan HENEGAR

Publicat

în

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele accederii în „careul de ași” Ultima rundă a sezonului regular va decide numele ultimelor două echipe care vor obține biletele pentru play-off, asta întrucât primele clasate Gloria Bistrița […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea